Renovarea unui suflet
Cand te angajezi sa-ti renovezi casa, lucrurile stau foarte simplu, cel putin aparent. Stii exact suma de bani pe care o aloci, chemi profesionisti in ale zugravitului sa faca munca fizica propriu-zisa, ai un termen mai mult sau mai putin bine stabilit de finalizare a renovarilor si esti constient ca vei pierde destul de multi neuroni incat sa simti nevoia unui concediu pe care oricum nu vei putea sa-l acoperi financiar. Evident ca pot interveni anumite probleme pe parcurs, dar in principiu, totul este stabilit. Cu sufletul nu mai e chiar asa de usor.
Pentru ca, vezi tu, renovarea unui suflet nu are nici termen de finalitate, dar nici de valabilitate. Si nimeni, dar absolut nimeni nu va veni sa te ajute. Ce ?! Abia acum realizezi ca nu exista profesionisti in renovari de suflete ? Ma faci sa rad. Pana la urma, e sufletul tau, tu esti responsabil de dezastrul, dezordinea si deficienta sentimentelor pozitive. Ai dreptatea ta- nu exista cineva care sa te invete cum sa renovezi suflete, dar nici nu e nevoie sa te entuziasmezi, pentru ca oricum nu vei reusi. Doare groaznic sa-ti raschetezi vointa, sa-ti gletuiesti amintirile si sa-ti zugravesti in culori vii si puternice credinta putrezita. Si cum speranta moare ultima, te anunt ca nu exista bani pentru a renova un suflet. Unele lucruri chiar nu au pret.
Te-am dezamagit, nu-i asa ? De fapt, stii care este secretul ? Ai grija de tine si de sufletul tau, ca sa nu ajungi in situatia irevocabila de a-l renova, pentru ca nimeni nu a renovat vreodata suflete goale.
Ada sau ardoarea 
Sufletele goale sunt cele părăsite, Ada. Au devenit ruine. Pe acolo vântul împrăştie ciulinii.
Sufletului îi tebuie protecţie şi tandreţe. Şi dragoste. Trebuie să îl atingi cu blândeţe. Să nu îţi baţi joc de el. Nici de al tău…nici de al cuiva.
Cum rămâne cu restaurarea? Cu renovarea ştiu eu cum o fi? Cu amenajările interioare nu ar fi o probleme; sufletul are simţ estetic; simte ce i se potriveşte.
Chestia cu speranţa care moare ultima m-a distrat mereu, şi ştii de ce cred că se întâmplă aşa…ca să moară ea cea din urmă? Pentru că înaintea ei piere cel ce şi-a avut-o drept nădejde, Şi mai înainte de a trage nădejde din speranţă ar trebui să începem să facem noi înşine ceva pentru noi, şi să lăsăm pe sau în seama speranţei altceva!
Chiar in urma cu cateva zile am avut un mic dialog cu o persoana draga mie despre speranta. Am sa ti-l redau exact asa cum a fost:
– Daca se rostogoleste piatra aceea ?
– Mai bine sa ne pastram speranta.
– De ce ?
– Pentru ca speranta moare ultima, stiti ca asa se zice.
– Si inaintea ei moare omul, nu ?
: )
Piatra aceea ce semnifica, Ada? Era ceva în sens de povară?
A,nu. Nicidecum. Era in sensul propriu, eram la munte.
http://wordswhisperer.wordpress.com/2010/08/18/sa-renovez-sa-nu-renovez/
:(
Ada, tot tu esti?
P.S.: cred ca am apasat aiurea… s-ar putea sa apara de doua ori acest comentariu. Scuze!
Nu, Lotus. Nu sunt eu.
Ori este o coincidenta, ori pana si in blogosfera se fura! Dar eu imi vad de treaba mea.
Stii ca niciodata nu iti mai iese culoarea a doua oara, desi poti sa respecti reteta de coloranti dumnezeieste…
Frumoasă metaforă…
Dacă invoci ajutorul divin s-ar putea totuşi să te ajute, dar sunt de acord cu tine. Mai bine să nu svem nevoie de renovări că forţele proprii pot slăbi în timp.
Mulţumesc. Frumos îndemn!