Cine e Ada

Nu-mi permit luxul de a fi cinica, dar imi permit luxul de a fi Ada.Pentru ca Ada este ceea ce eu nu pot fi. Ada a facut ceea ce eu nu am putut face. Ada a plecat de acasa de fiecare data cand a simtit nevoia. Ada s-a indragostit de fiecare data cand a simtit nevoia. Ada a urat si a iertat. Ada a batut si a mangaiat. Ada m-a condus catre maturizare. Ada este foc pe apa.


Daca te apropii prea mult, te arde. Dar… daca pleci, ti se face frig.

Mai departe, vei cunoaste o Ada. In adevaratul, magic, curat si arzator sens.

Anunțuri

36 răspunsuri to “Cine e Ada”

  1. Merci pentru legatura!
    Esti cam misterioasa…

  2. Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare,
    Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare,
    Căci perdelele-ntr-o parte când le dai, şi în odaie
    Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie,
    Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate
    De dureri, pe care însă le simţim ca-n vis pe toate.

    Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci
    Şi gândirilor dând viaţă, suferinţele întuneci;
    Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară,
    Şi câţi codri-ascund în umbră strălucire de izvoară!
    Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate,
    Când pluteşti pe mişcătoarea mărilor singurătate!
    Câte ţărmuri înflorite, ce palate şi cetăţi,
    Străbătute de-al tău farmec ţie singură-ţi arăţi!
    Şi în câte mii de case lin pătruns-ai prin fereşti,
    Câte frunţi pline de gânduri, gânditoare le priveşti!
    Vezi pe-un rege ce-mpânzeşte globu-n planuri pe un veac,
    Când la ziua cea de mâine abia cuget-un sărac…
    Deşi trepte osebite le-au ieşit din urna sorţii,
    Deopotrivă-i stăpâneşte raza ta şi geniul morţii;
    La acelaşi şir de patimi deopotrivă fiind robi,
    Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi!
    Unul caută-n oglindă de-şi buclează al său păr,
    Altul caută în lume şi în vreme adevăr,
    De pe galbenele file el adună mii de coji,
    A lor nume trecătoare le însamnă pe răboj;
    Iară altu-mparte lumea de pe scândura tărăbii,
    Socotind cât aur marea poartă-n negrele-i corăbii.
    Iar colo bătrânul dascăl, cu-a lui haină roasă-n coate,
    Într-un calcul fără capăt tot socoate şi socoate
    Şi de frig la piept şi-ncheie tremurând halatul vechi,
    Îşi înfundă gâtu-n guler şi bumbacul în urechi;
    Uscăţiv aşa cum este, gârbovit şi de nimic,
    Universul fără margini e în degetul lui mic,
    Căci sub fruntea-i viitorul şi trecutul se încheagă,
    Noaptea-adânc-a veciniciei el în şiruri o dezleagă;
    Precum Atlas în vechime sprijinea cerul pe umăr
    Aşa el sprijină lumea şi vecia într-un număr.

    Pe când luna străluceşte peste-a tomurilor bracuri,
    Într-o clipă-l poartă gândul îndărăt cu mii de veacuri,
    La-nceput, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă,
    Pe când totul era lipsă de viaţă şi voinţă,
    Când nu s-ascundea nimica, deşi tot era ascuns…
    Când pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns.
    Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă?
    N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă,
    Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază,
    Dar nici de văzut nu fuse şi nici ochi care s-o vază.
    Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,
    Şi în sine împăcată stăpânea eterna pace!…
    Dar deodat-un punct se mişcă… cel întâi şi singur. Iată-l
    Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl!…
    Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii,
    E stăpânul fără margini peste marginile lumii…
    De-atunci negura eternă se desface în făşii,
    De atunci răsare lumea, lună, soare şi stihii…
    De atunci şi până astăzi colonii de lumi pierdute
    Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute
    Şi în roiuri luminoase izvorând din infinit,
    Sunt atrase în viaţă de un dor nemărginit.
    Iar în lumea asta mare, noi copii ai lumii mici,
    Facem pe pământul nostru muşunoaie de furnici;
    Microscopice popoare, regi, oşteni şi învăţaţi
    Ne succedem generaţii şi ne credem minunaţi;
    Muşti de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul,
    În acea nemărginire ne-nvârtim uitând cu totul
    Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată,
    Că-ndărătu-i şi-nainte-i întuneric se arată.
    Precum pulberea se joacă în imperiul unei raze,
    Mii de fire viorie ce cu raza încetează,
    Astfel, într-a veciniciei noapte pururea adâncă,
    Avem clipa, avem raza, care tot mai ţine încă…
    Cum s-o stinge, totul piere, ca o umbră-n întuneric,
    Căci e vis al nefiinţei universul cel himeric…

    În prezent cugetătorul nu-şi opreşte a sa minte,
    Ci-ntr-o clipă gându-l duce mii de veacuri înainte;
    Soarele, ce azi e mândru, el îl vede trist şi roş
    Cum se-nchide ca o rană printre nori întunecoşi,
    Cum planeţii toţi îngheaţă şi s-azvârl rebeli în spaţ’
    Ei, din frânele luminii şi ai soarelui scăpaţi;
    Iar catapeteasma lumii în adânc s-au înnegrit,
    Ca şi frunzele de toamnă toate stelele-au pierit;
    Timpul mort şi-ntinde trupul şi devine vecinicie,
    Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie,
    Şi în noaptea nefiinţii totul cade, totul tace,
    Căci în sine împăcată reîncep-eterna pace…

    . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

    Începând la talpa însăşi a mulţimii omeneşti
    Şi suind în susul scării pân’ la frunţile crăieşti,
    De a vieţii lor enigmă îi vedem pe toţi munciţi,
    Făr-a şti să spunem care ar fi mai nenorociţi…
    Unul e în toţi, tot astfel precum una e în toate,
    De asupra tuturora se ridică cine poate,
    Pe când alţii stând în umbră şi cu inima smerită
    Neştiuţi se pierd în taină ca şi spuma nezărită –
    Ce-o să-i pese soartei oarbe ce vor ei sau ce gândesc?…
    Ca şi vântu-n valuri trece peste traiul omenesc.

    Fericească-l scriitorii, toată lumea recunoască-l…
    Ce-o să aibă din acestea pentru el, bătrânul dascăl?
    Nemurire, se va zice. Este drept că viaţa-ntreagă,
    Ca şi iedera de-un arbor, de-o idee i se leagă.
    „De-oi muri – îşi zice-n sine – al meu nume o să-l poarte
    Secolii din gură-n gură şi l-or duce mai departe,
    De a pururi, pretutindeni, în ungherul unori crieri
    Şi-or găsi, cu al meu nume, adăpost a mele scrieri!”
    O, sărmane! ţii tu minte câte-n lume-ai auzit,
    Ce-ţi trecu pe dinainte, câte singur ai vorbit?
    Prea puţin. De ici, de colo de imagine-o făşie,
    Vre o umbră de gândire, ori un petec de hârtie;
    Şi când propria ta viaţă singur n-o ştii pe de rost,
    O să-şi bată alţii capul s-o pătrunză cum a fost?
    Poate vrun pedant cu ochii cei verzui, peste un veac,
    Printre tomuri brăcuite aşezat şi el, un brac,
    Aticismul limbii tale o să-l pună la cântari,
    Colbul ridicat din carte-ţi l-o sufla din ochelari
    Şi te-o strânge-n două şiruri, aşezându-te la coadă,
    În vro notă prizărită sub o pagină neroadă.
    Poţi zidi o lume-ntreagă, poţi s-o sfarămi… orice-ai spune,
    Peste toate o lopată de ţărână se depune.
    Mâna care-au dorit sceptrul universului şi gânduri
    Ce-au cuprins tot universul încap bine-n patru scânduri…
    Or să vie pe-a ta urmă în convoi de-nmormântare,
    Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare…
    Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel,
    Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el
    Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te aşteaptă.
    Ba să vezi… posteritatea este încă şi mai dreaptă.

    Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
    Ei vor aplauda desigur biografia subţire
    Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vrun lucru mare,
    C-ai fost om cum sunt şi dânşii… Măgulit e fiecare
    Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Şi prostatecele nări
    Şi le umflă orişicine în savante adunări
    Când de tine se vorbeşte. S-a-nţeles de mai nainte
    C-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte.
    Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,
    Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înţelege…
    Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
    Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale –
    Astea toate te apropie de dânşii… Nu lumina
    Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,
    Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
    Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
    Toate micile mizerii unui suflet chinuit
    Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.

    . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

    Între ziduri, printre arbori ce se scutură de floare,
    Cum revarsă luna plină liniştita ei splendoare!
    Şi din noaptea amintirii mii de doruri ea ne scoate;
    Amorţită li-i durerea, le simţim ca-n vis pe toate,
    Căci în propria-ne lume ea deschide poarta-ntrării
    Şi ridică mii de umbre după stinsul lumânării…
    Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară,
    Şi câţi codri-ascund în umbră strălucire de izvoară!
    Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate,
    Când pluteşti pe mişcătoarea mărilor singurătate,
    Şi pe toţi ce-n astă lume sunt supuşi puterii sorţii
    Deopotrivă-i stăpâneşte raza ta şi geniul morţii!

  3. Deci,pana la urma Ada-i numele tau?Sau ai dori sa fie?

    Ps: Celui de deasupra ii place Emiescu.Bacovia e mai..realist?dramatic?negru? Oricum ar fi,e mai pe placul meu.

    Ps2: Cum de ai doar cateva mesaje la textele astea? Mi se par pline de incarcatura spirituala sa treaca neobservate.Poate daca ai avea un text cu titlul „Metode clasice vs metode noi de a face bani” poate ai avea mai mult trafic pe blog.

    Ps3 : Imi place blogul,poate o sa mai revin daca-mi permite timpul,si nu mai fii atat de misterioasa,vorba „subsemnatei”,nu te mananca nimeni pe internet.Totusi ceva e ciudat la tine si nu-mi dau seama ce.

  4. Acum am vazut regulile si mi-a sarit in ochi „dar nu-mi murdari covoarele cu namol si nu ma jigni in propria mea casa”.N-as putea face asta niciodata ,mai ales cu o fata,da am putea sa schimbam cateva cuvinte frumoase,sunt curios cine/ce se ascunde in spatele mastii asteia numita Ada.

  5. Sunt multumita ca exista si oameni ca tine, care nu ar putea face asta niciodata. Mi s-a intamplat sa primesc mesaje ingrozitoare, nerespectuoase, si de aceea am adaugat pagina de reguli. Desigur ca putem schimba multe cuvinte frumoase; a fi misterioasa nu inseamna a fi inchisa. :)

    Iti dau un „pont”. Eu sunt textele mele.

    Ma bucur ca iti plac!

    Iar in legatura cu traficul… crezi ca ar trebui sa mint ? Inteleg ceea ce spui. Si eu stiu ca mai multa lume ar trebui sa citeasca textele pentru a intelege mesajele pe care le transmit, dar mi se pare o lipsa de fair-play daca pun un titlu alandala. O sa ma mai gandesc. Inca o data, multumesc!

  6. Multumesc pentru comentariu. Mi-ai starnit putin interesul.

  7. Ada, nu sunt o laudaroasa, dar eu cred ca am inteles din primul moment cine este Ada si in acest context iti dau un sfat: traieste fiecare clipa asa cum ti-o doresti cu toata fiinta. Nici macar o fractiune de timp trecut nu-ti va da sansa sa o traiesti din nou. Ti-o spune cineva care a inteles mult prea tarziu ca cea mai mare tradare este cea fata de propriul eu.
    Iti multumesc pentru vizita si ma bucur sincer ca mi-ai dat astfel posibilitatea sa ajung pe un blog unde …. sa tot stai si sa nu pleci si sa tot citesti, citeeesti…. (este deja ora 2,30 din noapte, si fii convinsa ca blogul tau e „vinovat!”)Maine iti voi raspunde si la frumoasele si magulitoarele tale comentarii.

  8. ma bucur ca mi-ai comentat la pagina despre Buddha, pentru ca astfel ti-am descoperit blogul si chiar imi place cum gandesti si ce scrii pe aici. o sa te mai citesc in mod sigur >:D<

  9. frumoasa descriere :*

  10. Stiu cine e Ada…doar ca nu stiu cum s-o simt. Ada e fata din vis…fantasma urbana…prizoniera Ardis-ului interior…vizitator (nocturn) al lumii mele…entitate compatibila la patru dimineata cu piesa
    http://www.trilulilu.ro/zeeny/1e797c11df56eb
    pe care ti-o astern la picioare si dispar

  11. Uau ..Dream..cine eşti tu ?

  12. scriu din nou, din motive tehnice, un mesaj privat intr-un spatiu public. abia asta-noapte am atins centrul – mult mai real – al triunghiului format de Ada-pe-care-am-descris-o-mai-sus, eu-de-afara-si-inauntru si Ada-blogger-ul-misterios. am inotat in apele colorate si stranii si spiritualizate ale „mastii” tale virtuale, am zambit si m-am strambat, am ars si m-am stins, am pendulat intre „multumesc!” si „cine naiba esti?”, am incercat sa surprind pe cai para- sau a- normale o clipa alungita din existenta ta (ascunsa) de Afara. nu stiu exact de ce am simtit nevoia sa-ti spun despre cum te-a perceput un strain absolut. poate asa e ordinea lucrurilor, poate asa am dorit sau poate am vrut (doar) sa „aud” cum suna ecoul…
    daca te-am plictisit, sper sa compensez prin piesa http://www.youtube.com/watch?v=V5KfjHjeUgM

  13. si mie imi place Eminescu

  14. Ce de povestaşi pe aici. Şi nici măcar toţi cu vorbele lor.
    Mie mi-e de ajuns Ada… şi trăirile ei.

  15. Urmand pasii tai ce au facut o ocol pe la mare, am ajuns aici. Imi plac cuvintele tale. Te-am conectat la mare , sa-mi fie mai usor sa te regasesc.

  16. Buna,sunt dmd si imi permit sa fiu Dan fiind chiar Dan.Inca nu o cunosc pe Ada si nici ardoarea.Am gasit negru ?,reguli ! si cuvinte.Voi reveni pentru idei.

  17. Enchanté

  18. Ma bucur sa te cunosc Ada, va fi o placere pentru mine sa te mai vizitez din cand in cand si sper ca nu te va deranja compania! O zi frumoasa sa ai! : )

  19. Am îndrăznit să pun şi eu piciorul pe aici.Sunt desculţă,nu vin cu bocancii plini de noroi.Ci cu gânduri bune!

  20. Bine te-am găsit Ada!
    Frumos scris.

  21. Buna Ada! Vroiam sa iti spun ca am ajuns intamplator aici, insa ceea ce am gasit m-a determinat sa mai trec.
    O seara frumoasa!

  22. „Adevaratele confesiuni nu se pot scrie decat cu lacrimi. Dar lacrimile mele ar ineca aceasta lume, precum focul meu interior ar incendia-o.” Cat de perfect :X

  23. Te agaug in blogroll-ul meu,ca-s curioasa de ce scrii ;;).

  24. Uff cum de n-am trecut pe aici mai devreme…acum îmi pun și eu amprenta,ar fi și cazul nu?
    Sub masca manierismului multe măști s-ascund. Ada e sufletul din golindă!:)

    P.S. Zâmbetul din urmă e cel mai pur, caută-l continuu…

    • Am zis că fac o treabă și numai treaba n-am făcut…emoțiile:D
      în loc să scriu ” oglindă ” am scris ” golindă ” – rușinos.

    • Niciodata nu e prea tarziu, Cristian, deci bine ai venit in lumea mea! :)

      P.S. Zambetul din urma e cel mai pur, intr-adevar. :)

  25. Draga mea Ada, iti doresc sa ai parte de cele mai calde si frumoase sarbatori posibile >:D<:*

  26. Am avut şi eu o „Ada” în liceu. Dar a mea se numea Aida şi i-am ataşat toate trăirile mele, sub forma unui roman, care-mi va reaminti mereu ce-am fost eu, ca adolescent. :)

  27. interesanta descriere :)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: