Intre doua lumi
Sunt sigura ca te-am mai intalnit candva, candva cand nu stiai de mine, de noi, cand poate aveam alta culoare la par, la ten, la suflet. Sunt sigura ca te-am cautat printre ruine, ca ti-am urmarit privirea azurie, ca am tanjit sa-ti ating pielea tabacita de amintirile altor vieti. Sunt la fel de sigura ca te-am iubit dinainte sa fi existat, asa cum soarele rasare. Fara definitii. Inexplicabil. Simplu ca adierea vantului care te-a adus inapoi la mine, care mi-a rostit numele tau si m-a facut sa-mi amintesc…
Numele tau suna a furtuni de nisip, a instrument uitat de lume, a cantec de dragoste neimplinita, a plansetul unei lumi inchistate in traditii… Numele tau suna a rugaciune, a dor, a stropi de ploaie in desert. Tu ai numele vietii pe care am trait-o si vietii pe care o voi trai. Porti numele unei iubiri care nu se poate masura si nu se poate evapora.
Vantul care adie acum este de fapt declaratia ta de dragoste de acum mii de ani, la marginea unui desert, in mijlocul unor ruine, inainte de o furtuna de nisip, in timp ce soarele apune…
Ada sau ardoarea 