Crezul
Imi aduc aminte de tine, desi nu te-am cunoscut niciodata. Imi lipsesc povestile tale despre zmeii buni si printesele afurisite, desi nu stiu daca le-am auzit de la tine. Mi-as dori sa-ti revad ochii, chiar daca nu stiu daca au culoarea pamantului sau a marii nelinistite.
Nu stiu nimic despre tine, dar de fapt stiu totul. Pentru ca traiesc cu nostalgia unor zile in care mi s-a parut ca te vad si cu nostalgia unor nopti in care mi s-a parut ca te visez.
Cred in existenta ta. Chiar daca nu am dovezi stiintifice, am nevoie sa existi, am nevoie de tine, oricine ai fi tu. Si oricine as fi eu…
Ada sau ardoarea 
Atunci când pierdem credinţa,ne pierdem identitatea.Crezând…nu pierzi absolut nimic.În schimb,dacă nu crezi…ai putea pierde totul.Şi anume pe tine însăţi.
A crede şi a spera…merg de mână.Colindă străzile.Şi poposesc în cetăţile unor suflete.
Iar atat timp cat tu ai nevoie de prezenta lui, el va fi cu tine, va exista si va sta undeva, ascuns, intr-un loc in care numai tu l-ai putea gasi : )
„Pe sub amurgu-ntristător,
Curg vălmăşaguri de suspine,
Şi-n marea noapte care vine
Duioase-şi pleacă fruntea lor,
E vremea rozelor ce mor.”
Mor in gradini, si mor si-n mine.
……………………………..
Ganduri uscate si tocite de suvoaie de lacrimi neculese si pierdute undeva pe amintirea unor buze , candva fierbinti.
Linistea de gheata a unor persoane amorfe ce te inconjoara pline de cerbicia verbul ” a vrea ”
Uitare de sine, aripi rupte in zborul din noapte. Cadere. Drogul puternic al esecului, dorinta nestavilita de simtii cum te zdrobesti odata si definitiv de pamantul ce-l intrezaresti.
Tipatul, strigatul de ajutor, nu face decat sa trezeasca patima si setea de durere a hienei ce asteapta cu simturile excitate , mirosul suferintei.
Pt cei ce nu mai cred, pt cei ce nu mai vor sa creada, unele roze mor in liniste, cad duios, si-n urma lor, doar o vaga mireasma le acopera trecerea.
Si-mi e bine.. si-mi e bine :)
Ada, poate nu sunt simple coincidenţe, paote suntem o frântură din nişte suflete pereche. Metanoia mea avea un semnificaţia unei prefaceri de sine, o metaforică transformare, (re)facere…care avea ca urmare împăcarea cu sinele. Cu mine însămi.
Crezul tău e unul intim, de taină.
Suflete surori, voiam să spun. Am înţeles că mitul sufletelor pereche e pe cale de a fi spulberat.
Sufletele surori se spune că se întâlnesc devieţi şi vieţi pentru a se ajuta în evoluţia lor spirituală.
Sună…într-un fel. Cred , într-adevăr , că s-a stabilit o empatie între noi.
: )
frumos spus