Noa

Unii oameni pleaca si nu se mai intorc niciodata. Ma lasa in praf, in urma lor. Urmaresc rotile masinilor de teren cum apasa pamantul uscat, iar ei urmaresc tristetea care ma apasa. Soarele ma arde.

Te intrebi unde sunt… Sunt acolo de unde poti pleca usor, dar nu te mai intorci.

Pana si aerul pe care il respir ma doare. Uliul isi cauta de mancare, eu imi caut credinta. Iar cand ascult melodia sufletelor lasate in urma, imi aduc aminte. Imi aduc aminte ca am fost plamaditi din pamant, noi, cei care asteptam ca oamenii dragi sa plece. Si ca suntem batatoriti. Avem urmele unei iubiri, unei voci, unui cantec, unui soare, impregnate in piele.

Te intrebi de ce plang… Plang pentru credinta pe care mi-am pierdut-o si mi-am regasit-o.

S-au intors cativa. Mi-au aratat ce inseamna iertarea. Cineva, insa, n-a plecat niciodata. iti daruiesc imaginea unui drum uscat de soare si crapat de tristete, la marginea caruia te-am asteptat dintotdeauna. Si iti multumesc pentru ca m-ai invatat sa ascult pamantul- semnul tau.


~ de Ada pe august 24, 2010.

2 răspunsuri to “Noa”

  1. Frumos gând a smerenie!

  2. Poate si tu pleci pentru altii… si poate si ei te asteapta undeva.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: