Femeia albastra

Am de ceva vreme sentimentul ca-mi lipseste cineva.

Ultima data cand am vizitat-o, era foarte linistita. Ma chema cu caldura. Am stat de vorba cu ea, tacand. Ma intelegea cum nici o alta nu m-a inteles. Mi-a simtit mana atunci cand i-am intins-o, iar ochii inlacrimati mi i-am coborat, mi-era rusine sa plang in fata frumusetii sale de necontestat. Dar ea a inceput sa se miste; si-a rugat prietenii albi sa ma incante cu melodiile lor de dor. Nimeni alta nu m-a emotionat asemeni ei. Mi-am inchipuit ca-mi primise dragostea, gandurile, viii care plecasera din viata mea, imaginatia si credinta. Eram eu toata amestecata in bratele sale fluide. Imi depusesem dorinte pe altarul ochilor ei imensi si albastri. Am rugat-o sa ma mai cheme uneori, cand dorul ma va fi napadit si intristat. Iar acum, ascult franturi din cantecul unui pescarus- prieten alb de-al ei- care zboara pe aproape. Si mi-e dor de Dumnezeul din ea. Mi-e dor de fiecare gand pe care l-am aruncat in valurile ei. Mi-e dor de fiecare sarut pe care l-am trimis acasa, la iubitul meu care ma astepta. Mi-e dor de omul care s-a dus si pe care i l-am pus in grija. Mi-e dor de ea. Pentru ca…

Am de ceva vreme sentimentul ca-mi lipseste… marea.

~ de Ada pe iulie 14, 2010.

6 răspunsuri to “Femeia albastra”

  1. Frumoasă imagine…

  2. Sublim! Îţi înţeleg atât de bine trăirea. Şi pe mine mă macină uneori un dor nesfârşit. Doar că eu i-am auzit vuietul acum ceva vreme. Dar nu e ceva de care aş vrea să îmi mai amintesc.

  3. Hai sa-ti povestesc o faza…
    Ma plimbam intr-o seara cu tot familionul pe faleza din Satrun. O vreme foarte placuta. La un moment dat mama scoate din buzunar un pumn plin cu monezi de 10 bani si le imparte tutror de la mic la mare, spunand:
    „Aruncati-le in mare si puneti-va cate o dorinta…”
    De indata se aude vocea pitigaiata a Dariei: „vreau sa ma transformi in Barbie fluturas”… eu imediat dupa ea „vreau un BMW X6”, s-apoi fiecare in legea lui. In fine…
    Peste noapte nu s-a intamplat nimic, dimineata in parcarea hotelului tot Forester-ul l-am gasit.
    I-am zambit amintindu-mi de seara trecuta…
    O noua zi de plaja… Cum ajung de dimineata, sar rapid din haine si ma arunc in apa… si balaceala… si balaceala, pana cand ies pe nisip si caut sa-mi indes inapoi buzunarele sortului pe care apa le scosese afara.
    In acel moment am realizat ca prapadisem in apa toti banutii pe care ii aveam la mine pentru ziua respectiva… vreo 200 de lei.
    Acuma…
    O fi fost Dumnezeul marii despre care spuneai tu, o fi fost Poiseidon, Neptun, o fi fost vecinul de sezlong, nu mai stiu…
    N-am regretat. A fost tributul marii…
    Cert este ca mi-am amintit o lectie pe care am invatat-o de voie de nevoie inca din frageda pruncie…
    Nimic nu este gratis… totul se plateste, mai devremme sau mai tarziu in egala masura.
    Prin urmare eu cel cu dorinte materiale am platit de 2000 de ori mai mult fata de cei cu dorinte spirituale in schimbul unei monezi de 10 bani.

  4. Ma bucur sincer ca mi-ai povestit asta. Cred ca de-asta se spune ca si oamenii mari au nevoie de povesti. : )

    Sunt convinsa ca daca dorintele spirituale ar avea pretul exprimat in lei/euro, nimeni nu si le-ar permite.

  5. Frumoasă, uriaşă şi mereu fremătătoare, câmpie nesfârşită de verde smarald pe care zburdă neobosiţi căluţi cu coama albă ce te îmbie să te joci cu ei… da, MAREA! Cum să nu-ţi fie dor de ea, mai ales la vârsta ta?

  6. dupa ce ti-am citit descrierea superba, nu ma mai multumeste parca doar piscina…mi-e dor de mare :X

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: