Vid

Nu-mi aduc aminte sa fi vizitat vreodata o casa goala. Toate colcaiau de amintiri, de rasete, de lacrimi, de oameni care au murit sau care au abandonat locul, de parul unor animale demult pierdute, de lumina unui soare care apusese de mai multe ori decat rasarise.

Chiar de peretii i se stacojisera, usile alunecasera din balamale, iar mobila era mancata de timp, deci inexistenta, casa aceea era plina. Era mai plina de trairi si de viata decat fusesem eu vreodata, chiar de acum se lupta cu vantul crud, de una singura. Si-mi doream atunci sa fiu o casa, oricat de absurd ar fi sunat.

Oricum eram singura acolo si nimeni nu m-ar fi auzit.

Imi doream sa am atat de multe amintiri, incat sa pot face oamenii sa ramana sau sa plece. Imi doream sa fiu un adapost. Imi doream sa gazduiesc nasteri. Imi doream sa tin de cald. Imi doream sa cunosc fiinte. Imi doream sa deschid usi, dar sa le si inchid. Imi doream sa imbratisez familii nefericite. Imi doream sa fiu plina de viata. Si sa pot infrange vantul acela crud si rece de afara numit timp…

Publicitate

~ de Ada pe mai 28, 2010.