Drum inchis
De aici nimeni nu pleaca. Sa puna cineva zavorul la usa. Si lasa-ti, te rog, hainele acolo unde sunt. Sau vrei sa fii iar pe drumuri, singur ? Crezi ca ti-e mai usor daca alergi sosele pline de gropi, in loc sa-ti acoperi propriul abis cu momente frumoase ?
Nu se pun catuse pentru ca incerci sa evadezi, intr-adevar, dar daca evadezi, le ai in suflet. Evadezi cu teama ca vei fi prins din nou. Evadezi cu teama ca nu a fost alegerea corecta. Evadezi cu nostalgie. De acord. Cine isi doreste sa vada lumea in dungi negre, subtirele ? Dar poate ca nu e o inchisoare aici. Poate ca e chiar raiul. Vrei sa evadezi din rai, da ? Inevitabil, ajungi in iad.
Sa ridice cineva zavorul de la usa. Cineva da sa plece. Insa, hainele raman la noi.
P.S. Acest text este inchinat oamenilor care au parasit Romania. R de la radacini.
Ada sau ardoarea 
Inca mai sunt destule lucruri care te tin aici, dar in egala masura sunt si foarte multe, nu multe, foarte multe care te gonesc.
Rau este ca nu ai cu cine sa faci echipa, sa coalizezi, ca sa schimbi ceva, mai usor. Macar in crecuri mici pentru inceput.
Eu as vrea macar o mica vacanta…
Nu am facut un rezumat al lucrurilor care te tin aici si al lucrurilor care te gonesc de aici. Pur si simplu, am incercat sa aduc in discutie altceva, in afara de vesnica intrebare „De ce am pleca/ de ce am ramane ?”.
Am incercat sa vorbesc de Romania ca un loc mult mai bun decat toate celelalte locuri din lume din simplul motiv ca NOI ne-am nascut aici.
P.S. Ce te opreste sa te urci in masina ? O zi macar. Face cat 2 saptamani.
Ai scris asta şi pentru iubitul meu? Tu ştii că el de mulţi ani nu mai e aici…Ştii că am scris „Locuri în inimă”…acolo unde îi e inima şi de unde niciodată nu a plecat şi nu va pleca…Din inima mea. Şi da…a evadat ca să poată zbura. Putea să o facă şi aici…dar nu ajungea cu aripile până la cer…aşa că a ales să zboare de unde era muntele mai înalt. Şi acum, adică demult…e unde vrea!
Am realizat dupa ce am publicat textul situatia cu iubitul tau. Intr-un fel, m-am gandit sa nu jignesc. Dar apoi, m-am razgandit: nu aveam cum sa jignesc. Poate ca intr-adevar iti trebuie un anume curaj sa parasesti locul natal. Faptul ca eu nu-l numesc curaj, e o chestiune de opinie personala.
Camelia, de fapt si de drept, el nu si-a parasit casa propriu zis. Pentru ca existi tu in viata lui. Tu esti casa lui. Si pe tine nu te-a parasit.
Acasa nu se poate parasi…
Ada, este o chestie de curaj să pleci la 18 ani în lumea mare, când alţii stau acasă şi mănâncă banii părinţilor! Stau confortabil în poala mamei!!!Oricum, şi eu voi pleca peste câţiva ani… Mepoata mea va pleca la studii în Anglia…Trebuie să ştii acum în viaţă de unde să iei startul. Ce vrei să faci cu tene, dacă vrei să faci! Şi românia nu prea e ţara multor opţiuni!Din păcate! Hia să fim patrioţi…e în regulă! Dar atât. Că vedem ce e în jur! Cei care pleacă, bravo lor! Se vor întoarce şi îi vor ajuta şi pe ceilalţi să îşi schimbe mentalitates! Eu ştiu ce mentalitate au occidentalii…am rude înafară… Crede-mă, suntem de parte de civilizaţie…foarte departe! Şi nici nu cred că o să o ajungem din urmă prea curând!
* tine; România; hai…scuze pentru câteva greşeli, dar eram pornită bine pe subiect…
Sunt printre ultimii oameni care cred ca se poate face ceva si aici. Daca avem capacitatea sa plecam, trebuie sa avem capacitatea de a si ramane. A ramane e mai usor decat a pleca.
Ada, în afara topiculul…
La mulţi ani, mamei tale Camelia, mîine, de Florii!
Cu tot dragul!
Camelia, iti multumesc din suflet! Esti o draguta!
Ai o provocare şi un premiu de la mine.
Eu as pleca, sincer. Ma gandesc ca a ramane aici va insemna sa imi torturez sufletul si mintea la nesfarsit… Singura solutie ar fi sa ma mut pe un varf de munte, departe de toti si de toate, si sa nu mai vad decat putina frumusete ramasa in aceasta tara: Natura!
[…] Ada […]
Premiu « Ganduri rupte din mine said this on martie 30, 2010 la 12:58 pm |