Imagini

Cat de tare conteaza imaginea ta in ochii lor ?

Caci, daca stai bine sa te gandesti, treci prin aceeasi cornee, te impiedici de aceeasi pleoapa si te orbeste acelasi iris de atatia ani. Ori ca te inalti pe cele mai ascutite si secate stanci, ca atingi soarele cu degetul mic, ca iti ingheata sangele la presiunea apasatoare a cerului intitulat, intr-o maniera imbecila, vital, ori ca te cobori in cele mai pustii si intunecate sanctuare, ca dezmierzi pamantul rece si ca-i rasufli aroma maronie, ei tot la fel te privesc. Esti tot un vierme care-si canta tristeta. Esti tot un mic intr-o lume mare.

Niciodata nu vei conta in ochii lor, caci niciodata ei nu vor conta in esenta ta ca om. Tu iti vezi linistit de drum, fie ca urci, fie ca scazi. Sau ai prefera sa conteze ? Nu-mi spune… Vai mie!

Tu chiar vrei sa te obosesti si sa te chinuiesti in asemenea hal incat sa nu te schimbi vreodata, doar pentru a-ti pastra echilibrul ?!Ma ingrozesti… Nu stiai ca nici un om nu e echilibrat ?

~ de Ada pe februarie 18, 2010.

7 răspunsuri to “Imagini”

  1. Ada, e prea mecanic aşa. Tristeţile, da, sunt ale noastre. Pretenţiile… greşeli stupide. Iar despre nebunie… să se pronunţe alţii.

  2. Esti important sau neinsemnat cantarit intai prin ochiul propriu.Dan

  3. Nici un om nu e 100% echilibrat… dar un anumit echilibru tot putem atinge. Problema e daca echilibrul ala ne va face cu adevarat fericiti…

  4. Ştiu că unii sunt foarte decalibraţi. Mai ştiu că centrul de echilibru al multora se schimbă în funcţie de vânt. De cum bate vântul.
    Alţii îşi caută echilibru în echilibrul altora…ca sprijin…
    Unii îşi caută echilibru cât mai departe de unii…sau de alţii!

    Există însă o categorie aparte. A celor ce s-au născut oameni obişnuiţi. Noi, toţi.
    Şi care au datoria de a deveni excepţionali!

    Cei care simt că au datoria aceasta au şi noţiunea echilibrului. Ca definiţie! Ştiu cum este cu talerele. Balanţei. Ce să adauge când e de adăugat…şi să dea la o parte…când e de dat.

  5. Scriam candva, acum aproape un an:

    Azi m-am decis sa fac o calatorie in adancul rece al unei oglinzi. Intai ma familiarizez cu contururile ei, imi plimb degetele mainii drepte delimitandu-i tactil granitele. Nu e un joc, totul e serios, e lumea de aici, cu mine circumscris universului care ma inconjoara cu nepasare si spatiul de dincolo care imi permite sa vad mult mai clar unele detalii. Singurele atingeri permise pentru a pastra obiectivitatea imaginii sunt cele vizuale, degetele au interdictie pentru ca amprentele lor pot vicia claritatea si valabilitatea jocului. Repet operatiunea de delimitare a granitelor dintre lumea mea si oglinda, e important sa nu uit aceste repere. Iar acum privesc cu curaj, imi impun sa nu mai frisonez lasitate in fata adevarului. Poate in viata si nu numai, e important sa pastrezi aparentele neciobite, sa jertfesti ca propria ta imagine sa ramana imaculata insa tot ramane un colt de fata nefardat, necosmetizat, care te divulga. Cinstit ar fi sa spunem ce vrem cu adevarat de la noi, de la ceilalti, macar in fata oglinzii putem face asta.

    ori:

    Uneori imaginea pe care o afisam zi de zi se transforma intr-o masca ce ne stinghereste respiratia. E ca un strat de argila ce crapa cand zambim sau ne exprimam mai complex. Sau cand ne strambam plictisiti de aceiasi mimica afisata zilnic tradata uneori cu un rictus pe la spatele altora.
    Aparentele in care ne invaluim strategic naparlesc, cad ca niste piei moarte de sarpe, ca niste inutile acoperaminte keratinoase. Insa epiderma noastra psihica e neobosita in regenerarea lor, altfel cum ne-am adapta lumii asteia nebune?

    sau

    In ochii celor cu degetele cianotic inclestate pe piatra, pacatul cel mai cumplit este cel de a evada din tarcul nefericirii. Mai ales daca o faci prin mijloace pe care nu le pot intelege. Exista prieteni care iti raman devotati pana la ultima picatura de amicitie atat timp cat iti esti martirul propriei vieti ratate. Cand descoperi fisura prin care poti privi si altceva decat cerul mohorat de lentila amaraciunii, devii instant dusmanul, un vicios care poarta pacate grele.

  6. Te astept si in spatiul meu virtual daca iti va face placere ce vei citi.

  7. Ca să sintetizez ceea ce cred că voia Gimlet să spună…pe undeva…

    Suntem fragili.
    Comportamentele noastre uneori nu sunt decât nişte măşti puse pe fragilitatea noastră!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: