Prietenii mei


Nu stiu ce e mai ciudat. Ca exista un om care nu m-a dezamagit niciodata incat sa-mi rupa sufletul sau ca restul au facut-o. Si cum ii spun eu acum ca nu-mi mai pasa ? Cum pot sa-i spun ca mi-am dat seama ca si-a batut joc ? De fapt, cum poti sa-i spui unei fiinte umane ca nu-ti mai pasa cand acelei fiinte nu i-a pasat niciodata ?

Cel putin am invatat ca pentru a avea un prieten adevarat, trebuie sa existe o compatibilitate intre cei care se leaga prietenia, in diferenta cu indragostitii care se atrag ca doi poli magnetici opusi. Si in plus, oamenii care te iubesc nu pleaca.

Tu nu m-ai iubit. Tu doar te-ai prefacut de dragul aceleasi generatii in interiorul careia am poposit ca-mi esti aproape. Tu te-ai distrat cu mine, ascultandu-mi bucuriile si fugind cand aveam necazuri. Scriam acum cateva secunde „n-ai decat sa pleci”, dar oare cum sa te gonesc cand tu n-ai fost niciodata aici ?

Nu stiu ce e mai ciudat. Ca iubesc eu prea mult sau ca nu ma iubesc ei ?

~ de Ada pe ianuarie 25, 2010.

19 răspunsuri to “Prietenii mei”

  1. Măi, da’ ce cukori frumoase ţi-ai pus tu pe blogul ăsta… Tu poţi să citeşti?

    • Da, eu pot sa citesc.

      Si nu trebuie sa fim cu totii pe aceeasi lungime de unda. In sensul ca desi am ochi buni, urechile ma mai lasa din cand in cand- fiind urmarea zicalei „surdul n-aude da’ le potriveste”.

  2. Ada, în viaţă toată lumea te poate dezamăgi…dacă nu o fac alţii, o faci tu singură…eu sunt o persoană pretenţioasă, în sensul că pretind de la prieteni…şi ei de la mine…suntem compatibili…dar şi suntem cam de o viaţă împreună…le-au legat multe…nu ne-a separat nimic.
    Dacă aveam vreo îndoială, puneam întrebări. Comunicarea este foarte importantă. Ai ceva de spus, spune-o!
    Când lucrurile sunt puse pe tapet, e mai uşor să le vânturi!

    Cu iubitul e altă poveste…el nu dezamăgeşte…el sfărâmă inima, omoară sufletul…îl face să plângă…te pune la pământ..depinde cât iubeşti de tare…cât te dăruieşti.

    Cu cât te dăruieşti mai tare, cu atât suferinţa e mai mare.
    O ştiu, eu iubesc fără jumătăţi de măsură.
    Şi pe mine mă bântuie un început de dezamăgire acum, dar eu ştii ce i-am spus???..i-am adus aminte ce MI-A SPUS EL!

    I-am reamintit ceva.
    El nu are voie să mă dezamăgească. Nu o să îi permit… Glumeam.
    Şi sa şi nu.

  3. Nimic nu e ciudat… e doar firea umana… a fiecaruia in parte…

  4. Si eu citesc. Chiar daca nu raspund tot timpul. ;)

  5. Ada, m-aș referi doar la prietenie, excluzând dragostea, în ceea ce mă privește.
    Adevărul e că nu am avut decepții amoroase, dar am primit o palmă zdravănă de la cea pe care am crezut-o timp de 10 ani prietenă bună. M-a trădat atât de urât, de inuman, de atroce, încât eu NU mai cred în pritenie, va dura mult până să reîncep să cred…De ce? Din invidie și spaimă de adevăr….Era o colegă, profă de franceză, cu 8 ani mai în vârstă…a început demult să mă critice pentru a obține ea avantaje de la conducerea școlii unde eram titulară și în grațiile directoarei (sunt harnică), dar eu nu credeam nici în propriile observații, nici în atenționările altor amici. Mi-am dat demisia pentru a nu mai fi colagă cu ea. Nu aș fi suportat să o văd zilnic, știind cât de tare m-a trădat și cât de uriașă i-a fost INVIDIA. Cât de urâtă a putut deveni încât să creeze o adresă de mail cu numele meu și să-și trimită ei înșeși mailuri pline de injurii, ca apoi să le prezinte la consiliile profesorale. Îi aflasem un negru secret, destăinuit de fiica ei, care nu e mai presus decât mă-sa (nu mai pot vorbi frumos!). Și de atunci a început hărțuiala asta care m-a făcut să învăț ce e disprețul, neîncrederea, am pierdut un loc de muncă, am pierdut o bătălie, am pierdut încrederea în prietenie. A trecut, dar a lăsat urme, cred că e îngroitor să ajung să mă gândesc că mai bine n-ar exista…dar ce pot să fac?
    O seară frumoasă!

    • Mirela,nu vreau sa te jignesc nu e asta intentia mea si nici sa te fac sa pari slaba,dar in cazul de fata se vede ca esti femeie,in sensul ca atunci cand esti invitat sa rezisti,nu pleci.Caracterele tari se vad in situatiile limita,iar daca la prima tentativa de lupta,iti iei „jucariile” si pleci inseamna ca ai nevoie de un barbat nu puternic,ci extrem de puternic langa tine,ca sa te fereasca de toate treburile astea,si mai ales,sa te ajute sa treci peste ele mai usor,sa-ti insufle putin din testosteronul sau,din taria de a tine piept pana si propriilor frustrari.
      Stiu,si eu am fost,poate tradat e mult spus,dar dezguztat de un prieten,sau presupus prieten,caruia ma destainuiam ori de cate ori aveam o problema,si culmea aveam impresia ca ma intelege,dar..FAIL.
      Din greseli invatam,ideal ar fi sa o facem din ale altora,dar daca tot ni se intampla noua,apai sa nu intareasca de 10 ori o asa dezamagire,nu sa ne slabeasca si sa plecam capul din cauza ei,mai ales dupa cum spui ,ca ti-ai pierdut slujba.Unui atac atat de josnic din partea cuiva foarte apropiat i se raspunde cu ignoranta,cu infatuare,da,trebuie sa-i lasi impresia ca nu te afecteaza nici macar cu a50a parte din cat credea respectivul/a.Poate ca sufletul iti plange pana la disperare din cauza tradarii,dar aparenta trebuie sa lase impresia unui zid indestructibil,pe care nu-l spargi prin cateva mail-uri aratate directoarei(mail-uri trimise tot de ea dupa cum ai povestit).Probabil,prin demisia ta ti-ai pierdut si increderea pe care o aveau ceilalti in tine,in speta directoarea si poate alti colegi,ei ramanand cu impresia ca ai plecat din cauza vinovatiei tale.Nu asa se rezolva,in niciun caz asa.De-asta iti recomand,desi poate pare banal,filmul „300”.
      La intrebarea „dar ce pot sa fac?” raspunsul e simplu : SA IEI AMINTE, sa nu te mai lasi calcata in picioare si sa te respecti pe tine in primul rand,sa fii propriul tau cel mai bun prieten,sa vorbesti cu tine de fiecare data si sa-ti ceri singura parerea in legatura cu o decizie,nu unui “prieten”.Desi omul a fost creat pt a trai in comunitate,el are personalitate,nu are nevoie de ajutor,isi este propriul ajutor.Uneori avem impresia ca avem nevoie sa ne ajute cineva sa credem in noi,sau sa ne dea confirmarea ,insa e doar o impresie,nu avem nevoie de nimeni,in momentul cand te simti bine in pielea ta si nu te afecteaza nici macar lucrurile bune spuse de cei din jur despre tine,esti un om puternic care isi urmeaza scopul in viata si care traieste fericit langa o familie fericita creata de el insusi : ” cainii latra,ursul trece”.

      • Ada, mulțumesc, nu m-ai jignit deloc, dimpotrivă! Nu sunt o mimoză, departe de mine, mă respect prea mult pentru a mă simți jignită aiurea și fără sens! Poate că par slabă, dar sunt puternică și am un bărbat IDEAL lângă mine! (Poate aici m-ai jignit, dar nu avei de unde să știi amănuntele astea.) Se pare că nu m-am făcut înțeleasă: nu am plecat de-acolo DIN CAUZA UNEI INDIVIDE ci DIN CAUZĂ CĂ NU AM SUPORTAT SĂ O VĂD CA NE-PRIETENĂ, CA DUȘMAN, PE CEA PE CARE O CREDEAM PRIETENĂ. A mai fost și motivul (principal), acela că soțul meu m-a determinat să lucrez ca designer la firma noastră, http://www.dexign.ro (dacă dorești să vezi ce lucrăm!). Sunt convinsă că acum am fost mai explicită…dacă în dragoste am avut numai șansă și bucurii, în prietenia cu femeia aia am fost trădată, cam asta am vrut să spun. Așadar, era vorba CHIAR de stima de sine, de respectul meu față de mine și dezgustul față de trădarea unei NIMENI (acum, a devenit un nimic) o ratată de franceză complet lipsită de stimă de sine! Un om care falsifică și tradează, se trădează pe el însuși.
        P.S. Azi am aflat ca acea individă s-a pensionat de boală (gravă). Off, începe să-mi pară rău că am plecat.
        P.S Și deloc rău că a plecat nemernica. Dumnezeu veghează!
        S-ar putea să mă întorc! Am scăpat demult de sentimente umane față de trădători, și văd că mi se împlinește voia!
        Promite-mi că n-ai să mă acuzi de duritate , am devenit BĂRBATĂ (nu, nu feministă, mi-e grață de feminismul de la noi) și gândesc ca atare! Dură ca un băbat!
        Mă bucur că am povestit, mulțumesc pentru răspuns. Oricum, e blogul pe care simt că pot să fac destăinuri, poate și pentru că acest lucru s-a întâmplt acum doi ani, e demult trecut, dar a lăsat cândva urme adânci , care trec greu, dar SIGUR . de fapt, a trecut! Îți rămân recunoscătoare, cu nimeni n-am reușit să vorbesc despre aceste lucruri așa amanuțit până acum! Dar ador sinceritatea și asta chiar că NU mai e la modă! Prefer să fiu demodată. :)
        Ca o replic la finalul răspunsului tău, ”Nu mor caii când vor câinii”, n-am vrrut niciodată să i se întâmple dar i s-a ântâmplat. Ghinion.
        Ea a vrut să mi se întâmple și sunt mai bine ca oricând! Norocul meu!
        O perioadă fără prietene femei poate e binevenită în viața mea, sunt o femeie împlinită, cu soț și copil minunat: să-i dea Dumnezeu 100 de ani fericiți!
        Sper că acum m-am făcut înțeleasă, tu ai reușit cu ușurință, chiar am să citesc din nou postarea ta inițială.
        P.S P.S. Am o filă de artă pe blog, be my guest!

  6. Mirela, nu eu ti-am raspuns, ci George. El ti-a dat acel sfat de a vedea filmul „300”, pe care ti-l recomand si eu.

    Dar ma bucur ca te-ai destainuit, sa stii ca face bine. Si mie imi face. De aceea am si scris aceste cuvinte despre „prietenii mei”.

  7. Ada, oare nu am devenit prea dura? M-am speriat cand am constatat ca m-am bucurat …de ceea ce i s-a intmaplat aleia. Dar acesta e adevarul.
    300, Atacul de la Termopille, pai l-am vazut printre , la cinema Arta, in Cluj, in anul aparitiei (s-a difuzat la Cluj prima data in Romania, asa tin minte) apoi am luat DVD. L-am revazut de mai multe ori datorita efectelor speciale si a desenelor care au inspirat filmul, e un film cu backgroundurile facute pe calculator. Nu m-a prea impresionat, in schimb Gladiatorul este un film la care revin mereu si mereu. George e psiholog? Ii multumesc frumos!

    • P.S. Imi cer scuze, trebuie sa adaug ceva important: aluzia vizavi de „300” e facuta la ologul tradator, care a zadarnicit sacrificiul si lupta eroica a spartanilor? Incep sa imi dau seama ca peste asta ma trecut cam superficial, intradevar, de ologii respinsi si tradatori (aluzie la malefica neputincioasa-invidioasa) trebuie sa tii seama, nu sa-i …tii langa inima si bunatatea ta.
      Stiau spartanii ce stiau atunci cand isi ucideau propriile progenituri, daca se nasteau ologi. DUR, din nou dur, dar adevarat.
      Multumesc inca odata!

  8. Dura ? Nu prea cred. Duri sunt cei care ucid cu sange rece,cei care violeaza femei, dar si suflete, cei care fura nu pentru ca nu au ce manca, ci pentru ca se cred superiori celor ce muncesc. Duri sunt profesorii care isi jignesc elevii, declarandu-i prosti sau conducatorii tarii care la randul lor catalogheaza profesorii intr-un mod peiorativ. Si tot asa.

    Nu Mirela. Nu esti dura. E doar o maniera de a te… descarca. Te sfatuiesc insa sa o lasi balta. Nu te cobori la nivelul ei. Mai citeste inca o data ce a zis George despre arta de a ignora.

    P.S. Am scris https://adasauardoarea.wordpress.com/2009/09/23/razboi/ fiind inspirata de filmul Gladiatorul. Cred ca intelegi ca alte cuvinte sunt de prisos. :) Ai grija de tine!

    • Am avut multe si notabile succese cu expozitiile mele, cand aveam timp sa expun (si voi mai avea, abia astept sa am din nou entuziasmul necesar). Am facut introducerea aceasta pentru a reusi sa ma exprim explicit de data aceasta: ARTA nu e greu de facut, daca ai ceva talent si inspiratie. Dar ARTA de a IGNORA e de o dificultate maxima. Fireste ca-mi invat zilnic fiica sa ignore ceea ce ii face rau sau nu ii este de folos, etc, dar eu invat greu aceasta arta. De mica ma strduiesc sa ignor rautatea si invidia, care genereaza atat de multa rautate…Sfatul acesta este cu adevarat pretios. Linkul tau m-a dus la un articol foate interesant. Multumesc si o noapte linista tuturor!

      • Mirela.. daca te ajuta, nu esti singura care invata greu aceasta arta.

        Ca tot iti aratai un „razboi”, eu sunt foarte razboinica. Lupt impotriva tuturor celor care sunt nedrepti si rai. Si mie mi-este foarte greu sa ignor.

        Totusi, George are dreptate. Pentru ca el se refera la cei care ne afecteaza pe noi in mod direct, la acei „prieteni”.

        Cel mai important om din viata mea mi-a spus odata ca „razbunarea-i cea mai dulce atunci cand infrangi dusmanul cu zambetul pe buze”.

        Eu iti multumesc tie Mirela!

        Dar si tie George!

        • Razbunarea cea mai crunta este cand dusmanul tau,e silit a recunoaste ca esti bun si dansu-i rau !!!!

          @Mirela,sa te bucuri de fetita si sa fii aproape de ea in orice moment,n-o certa cand greseste,invat-o sa evite pt todeaunda respectiva greseala.

          • Hasdeu.

            :)

          • Multumesc frumos, asa voi face! Copiii nostri trebuie invatati si intariti, pentru a nu trece prin situatiile dificile cu care ne-am confruntat noi! Aparati de relele acestei lumi si feriti de situatiile in care ar putea sa greseasca. Asa cum spui, iertati si instruiti sa evite si sa nu repete greseala. Inca odata , multumesc.

  9. Ada, am citi postarea, am citi comentariile si m-am bucurat sa vad cum o mana intinsa intr-un moment „cheie” poate naste mari prietenii.
    Ca iubesti tu prea mult? Sa fii mandra ca poti iubi: este apanajul sufletelor nobile.
    Ca nu te iubesc ei? Nici o paguba; inseamna ca valentele lor sufletesti si mentale nu sunt atat de numeroase incat sa poata surprinde multitudinea valentelor tale. Intr-o zi … cineva…te va invalui cu totul!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: