Felinar cu bec rosu
Uneori ma revolt. Pe felinarul care sta ca un semn de intrebare la fereastra mea. Putin palid. Cred ca s-o fi saturat sa ma tot asculte, sa ma tot priveasca si sa ma tot suporte. La urma urmei, e de ajuns ca trebuie sa ma suport eu. Dar el nu pleaca. Pur si simplu, sta. Acolo. Undeva. Cateodata incearca sa-si mai indrepte cocoasa, sa se transforme intr-un semn de exclamare si atunci parca ii place de mine. Parca ma asculta cu drag, ma priveste cu nesat si ma respira. Iremediabil. Inevitabil. Incontrolabil.
De fapt, de-asta ma si revolt. Pentru ca… Am momente cand nu-l inteleg. Cand mi se pare ca uita ca mi-as renega conditia de om pentru el si astfel m-as transforma intr-un felinar. Doar ca sa-i fiu alaturi. Doar ca sa-l pot lumina asa cum ma lumineaza el. Eu mi-as pune totusi o lumina rosie. Sa-l imbujorez nitel.
In ciuda acestor momente, revoltele mele trec repede. Caci le inlocuieste dorul… Caci mi-e dor sa fiu ceea ce n-am fost inainte sa-l cunosc… Caci mi-e dor sa fiu un felinar, sau macar… Sa-i fiu becul vietii sale de felinar nevoit sa ma suporte.
~ de Ada pe ianuarie 6, 2010.
Publicat în Ada. A da ?
Etichete: bec, cocoasa, dor, dragoste, el, felinar, fereastra, incontrolabil, inevitabil, intelegere, iremediabil, lumina, momente, om, palid, revolta, rosu, semn de exclamare, semn de intrebare, undeva, viata
Ada sau ardoarea 
Eu cred că el este un „felinar” foarte fericit…cu şi de lumina pe care o are şi pe care o primeşte şi o va primi ori de câte ori va avea nevoie!
Îmi place romantismul tău, Ada!
Îmi plac fetele visătoare şi romantice.
Care se uită , gândind, spre un felinar.
Unul anume!
felinarele sunt incapatinate, romantice si solitare