Eu si Oana Pellea

Nu am vazut-o in vreun spectacol. De teatru. Dar am vazut-o in spectacolul mintii ei. Exceptionale. In adevaratul sens al cuvantului. Ii citesc jurnalul si mi-am regasit multe ganduri in paginile ei, dar si cuvinte pe care le-am lasat nespuse. O fac acum. Prin intermediul ghilimelelor. Si al omului  Oana Pellea.

„Sigur, stiu ca e vina mea ca nu te mai simt tinandu-ma in brate, stiu si ca imi cer iertare, dar atata pot. Si de cate ori te-am rugat sa-mi dai puterea sa fiu langa tine, tot de atatea ori m-ai ajutat.”

„Tata mi-a spus ca, daca, dintr-o sala de spectacole, macar unui om ii faci bine, sau pleaca acasa cu tine in gand, inseamna ca efortul nu a fost degeaba si poti fi multumit. Macar un om!”

„Am melancolia unor locuri pe care le-am vazut si care nu sunt de pe lumea asta.”

„Ma uit in oglinda, si dupa 40 de ani de cand ma tot uit, inca mi se pare ca n-am nici o legatura cu fiinta pe care o vad. Tot nu m-am obisnuit cu ea.”

„L-am intrebat daca ii place sa calatoreasca. Si mi-a raspuns: Da. Din pacate, trebuia sa ma iau intotdeauna cu mine.”

„Dar cel mai usor si cu placere m-as desparti din cand in cand de mine. Ce bine ar fi sa ne uitam putin. Cred ca ne-am iubi mai mult cand ne-am regasi. Ce dor imi e sa-mi fie dor de mine.”

„Sunt convinsa ca de-aia te izbesti de tot ce nu-ti place in viata, ca sa inveti sa treci pragul.”

„Da, exista pe pamantul asta oameni mari. Si cand ii cunosti, iti dai seama ca aerul din jurul lor are alta densitate. […] aerul se aseaza altfel. Si cand sunt in miscare aerul parca se despica, parca le face loc.”

P.S. Acest text este un omagiu pentru tine, Oana. Pentru ca ti-ai impartit gandurile cu noi toti si pentru ca ai fost sincera. Daca vei citi vreodata aceste randuri, sa stii ca „UN om a plecat cu tine in gand”. Multumesc.

Publicitate

~ de Ada pe ianuarie 2, 2010.