File de jurnal intim
Pasesc prin zapada care trosneste sub talpile ghetelor mele.Era o vreme asemanatoare atunci, drumul era poleit, asa ca mi-am luat sania si bunicul care imi freca intr-una obrajii rosii cu gheata (m-a si invatat sa modelez un bulgare in asa fel incat sa nu doara lovitura lui) si am plecat la plimbare.
La un moment dat, nu-mi aduc aminte de ce si nici cum, bunicul a cazut si si-a rupt mana. Nu pot descrie spaima unui copil singur pe strada alaturi de o persoana draga in stare aproape inconstienta. Poate ca de aceea, ganduri sumbre ma urmareau, cum ca a fost din vina mea, cum ca va muri si multe altele.M-am asezat langa el si am inceput sa-l trag disperata de maneca jachetei, dar… tataie mi-a pus mana grea pe umar si mi-a zambit. „O sa fie bine. Sunt bine”.
Am trecut acum prin acel loc, si m-am cutremurat , caci n-am uitat groaza ce am simtit-o. Am realizat ca e imposibil sa traiesti fara oamenii dragi tie. Ceva moare in tine odata cu ei. Moare copilul care ai fost in preajma lor.
Si da. Cred in deja-vu-uri. Nu degeaba zapada ce a acoperit aleea pe care s-au intamplat faptele mi-a amintit. Au trecut ani buni de atunci- aveam 8 ani. Copilul din mine nu a murit. Pentru ca bunicul traieste si acum. S-a tinut de promisiune. A fost bine.
Ada sau ardoarea 
Ada, aşa cum am început să te cunosc, sunt sigură că niciodată copilul din tine nu va muri…ştii cum se spune…când nu mai suntem copii, am murit de mult…
Tu ai sufletul frumos, şi îţi doresc ca acest „o să fie bine” să fie o permanenţă a vieţii tale…
SĂ ÎŢI FIE BINE, dragă Ada!
„o SĂ FIE BINE” este spreranţă. A ta pentru alţii.
Speranţă şi putere. Puterea ta insuflată altora.
Ada, pe mine m-ai convins de mult.
O faci acum încă o dată în plus.
Meriţi tot ce e mai bun, suflet de om frumos!
Nu stiu senzatia copilului de pe strada alaturi de o persoana in stare de inconstienta…
Dar stiu ca atunci cand bunicii mei erau grav bolnavi sau operati nu puteam sa ii privesc, stiind ca ii doare… parca mi se rupea sufletul.