O chestie mica

Te privesc. Iti vorbesc. Si nici macar nu stiu daca ma intelegi. Ai ochii atat de limpezi si umeziti, incat pari plansa si amarata. Totusi, sprancenele arcuite tradeaza copilul din tine. Maniera in care pasesti, avand capsorul putin ridicat, te inalta – dar nu-ti face iluzii, esti mica mititica. Aproape ca nu te observi, aproape ca viata din ti se scurge prin ochi. Aramiul parului tau, de altfel, se asorteaza cu ei. Am uitat sa spun ca ai nasucul perfect, rotund, usor turtit, care l-ai primit desigur impreuna cu perechea de urechi. De fapt, ele sunt cele care ma deruteaza, intriga. Iti lasi capul in stanga, iar urechile ti le lungesti. La propriu. Poate ca totusi ai circumstante atenuante- chiar daca nu ma intelegi, cel putin te chinui sa o faci.

Si mai e ceva. Nu stiu daca ai suflet de om sau de caine. Dar stiu ca ma iubesti neconditionat, pentru ca te-am crescut si pentru ca primul lucru care l-am facut cand te-am intalnit, intr-un februarie cu ger,  a fost sa te invelesc in fularul meu. Acum o sa-ti citesc ce ti-am scris. Daca nu vei intelege, am sa te strang in brate. Asa ai sa-mi simti cuvintele.

~ de Ada pe decembrie 10, 2009.

Un răspuns to “O chestie mica”

  1. Frumos… iar incheierea… „Daca nu vei intelege, am sa te strang in brate. Asa ai sa-mi simti cuvintele.” m-a lasat fara cuvinte…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: