Medicamente compensate

In loc sa-si ia catrafusele si sa se duca la ea, prefera sa ma minta. Ma indulcea cu presupusele sale plimbari cu baietii, cica jucau fotbal. Probabil ca avea si majoreta dupa el. Nu am avut niciodata dispozitia necesara sa-i spun ca stiam ce facea, cum si de ce. Implica mult prea multe sentimente, trebuia sa-mi pun o masca rigida, trebuia sa pretind ca nu-mi pasa de el.

Eram mult prea proasta. Ca toate cele ce trecusera prin situatii asemanatoare,de altfel. Diferenta era ca nu-i dadea majoretei banii, ci mie. In fiecare sambata, la ora 16 fix (punctualitatea era specifica lui), iesea pe usa, lasandu-ma in urma, la masa la care mancasem impreuna si pe care, alaturi de firimiturile painii casei noastre, stateau (de fiecare data) 200 lei. Eram nevoita sa-mi transform lacrimile in haine noi. Haine pe care desigur trebuia sa le port pentru el. Inca o fac.

Parca suntem doi batrani care se chinuie dintr-un neajuns de pensie sa-si cumpere medicamentele. Dar amandoi le vrem compensate.

Publicitate

~ de Ada pe noiembrie 29, 2009.