Drumuri
– Am zis ca plang pentru ultima oara.
– Si ce ai mai zis ?
– Am zis ca plec. Si ca nu ma mai intorc.
– Si ce ai facut ?
– M-am ratacit cand am plecat, si de teama, m-am oprit la mijlocului drumului si am inceput sa plang. Ochii ma dureau, asa ca m-am ridicat si m-am intors. M-am gandit ca trebuia sa ajung undeva.
– De ce ?
– De ce m-am intors ?
– Nu. De ce te-ai gandit ca trebuia sa ajungi undeva ?
– Pentru ca toate drumurile duc…
– Toate drumurile duc undeva, atata timp cat tu ai taria sa te ridici si sa mergi inainte. Nu inapoi.
– De ce imi reprosezi acum ? Am venit la tine, pentru ca desi m-ai ranit si ai fost motivul hotararii mele de a pleca, stiam ca ma vei primi cu bratele deschise.
– Spune-mi, te rog… Tu ai primi pe cineva cu bratele deschise daca ti-ar tranti un „plec” in conditiile in care tu ai aseza pe acel cineva pe sufletul tau ?
Ea tace.
– Nu sunt absurd. Nici rau. Doar ma doare. Si ma doare tare. Nimeni nu ar pleca daca ar iubi cu adevarat.
– Iarta-ma…
– Te-am iertat destul. Si mai am sa-ti spun ceva inainte sa plec si eu la randul meu. Toate drumurile duc la omul pe care il iubesti, insa tu ti-ai dat seama de asta mult prea tarziu. Eu nu te mai pot iubi. Am plecat deja.
El se indeparteaza. Ei i se inlacrimeaza ochii.
– Cand te vei intoarce, eu te voi primi cu bratele deschise…
Ada sau ardoarea 
Mda, nu viata e cruda, ci timing-ul…