Stelele Lui Dumnezeu

Era o noapte frumoasa. Erau stelele parca agatate de norii intunecati, dar erau frumoase. Cred ca asta a determinat-o sa ma intrebe, si de acolo a decurs discutia. Cred…

– De ce nu sunt stele cazatoare ?

– Acum ?

– Acum.

– Cred ca nu e timpul lor in seara asta. Nu au ele pofta. De fapt, stii.. depind de multi factori de clima si…

– Dar tu ai vazut vreodata stele care cad ?

– Da, am vazut.

– Da ? Si cum fac ? Vreau sa spun… cum cad ? Se desprind ? Aluneca ?

– Nu. Pur si simplu, cad. Le vezi cum se apleaca intr-o parte, lasand o dara de lumina. Cad si atat.

– Mi-a spus nasa mea ca atunci cand cade o stea un om moare.

– Sau iti pui o dorinta care ti se va indeplini.

– Tu ti-ai pus dorinta ?

– Da, insa nu-mi amintesc ce, si nu-mi amintesc nici daca mi s-a indeplinit.

-Dar a murit cineva ?

– Nu apropiat mie.

A urmat o pauza in care fiecare ne gandeam. Aveam impresia vaga ca era multumita de raspunsuri si ca nu mai avea sa intrebe. Apoi a urmat esenta.

– Stelele cele mici sunt puisorii celor mari ?

– Ah, nu. Sunt mai departe de noi si de aceea le vedem micute.

– Sunt departe rau ?

– Foarte rau.

– Atunci raiul unde este ?

– In spatele celor mai mici si departate stele.

– Ingrozitor! Atat de departe ?

– Da.

– Si atunci Doamne Doamne cum ne vede ?

– Imagineaza-ti ca are un ochi atat de mare cat toate stelele la un loc, ca sa ne poata ajunge cu privirea. De fapt, doi ochi. Nu e un monstru. E Tata. Bun si bland…

– Si noi ne ducem tot acolo la El ?

– Daca suntem cuminti, acolo ne ducem.

– Si copilul Lui, Iisus.. mi-a spus nasa mea ca poate sa vina si sa ascunda printre noi.

– Asa este.

– Imi pot da seama ?

– Nu.

– Atunci de unde sa stiu cum sa ma comport cu El ?

– Este mai simplu decat crezi. Trebuie sa te comporti cu fiecare, dar absolut fiecare om care iti iese in cale ca si cum te-ai comporta cu El. Sa le vorbesti ca si cum I-ai vorbi Lui. Sa le zambesti ca si cum I-ai zambi Lui. Sa-i respecti ca si cum L-ai respecta pe El. Si sa-i iubesti ca si cum L-ai iubi pe El.

– Si-mi va spune ca este El ?

– Daca te va vedea purtandu-te cu toata lumea in mod egal, iti va spune.

– Asa, in vazul lumii ?

– Nimeni n-o sa vada. Doar tu, caci tu esti cea privilegiata din moment ce si Lui ii aduci un dar.

– Pai… nu inteleg.

– Draga mea, are puteri. Poate face orice. Doar e Fiul Lui.

S-a oprit din nou putin, zambind si deodata se intristeaza. Atunci imi zice:

– Am fost la biserica si nasa mi-a spus ca era acolo, dar eu nu am vazut nimic.

– Nu trebuie sa vezi, se simte.

– Dar n-am simtit…

– Ai vazut imaginile acelea frumoase cu El pe peretii bisericii ?

– Da.

– Si ti-au placut ?

– Mult.

– Asta inseamna ca ai simtit. Pentru ca vazul e un simt. De aceea ne-a inzestrat cu el.

S-a instalat tacerea apoi. Amandoua parca rememoram discutia, insa fiecare in felul nostru. Ceea ce imi aduc aminte foarte clar a fost cum mi-am ridicat ochii spre cer, inlacrimati. Stiu ca am multumit si stiu ca mi-am dorit atunci sa cada o stea. Caci vroiam sa-mi pun o dorinta, care paradoxal, era aceeasi dorinta pe care fetita de 10 ani o avea: sa-L intalnesc.

Reclame

~ de Ada pe octombrie 12, 2009.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: