Stelele Lui Dumnezeu
Era o noapte frumoasa. Erau stelele parca agatate de norii intunecati, dar erau frumoase. Cred ca asta a determinat-o sa ma intrebe, si de acolo a decurs discutia. Cred…
– De ce nu sunt stele cazatoare ?
– Acum ?
– Acum.
– Cred ca nu e timpul lor in seara asta. Nu au ele pofta. De fapt, stii.. depind de multi factori de clima si…
– Dar tu ai vazut vreodata stele care cad ?
– Da, am vazut.
– Da ? Si cum fac ? Vreau sa spun… cum cad ? Se desprind ? Aluneca ?
– Nu. Pur si simplu, cad. Le vezi cum se apleaca intr-o parte, lasand o dara de lumina. Cad si atat.
– Mi-a spus nasa mea ca atunci cand cade o stea un om moare.
– Sau iti pui o dorinta care ti se va indeplini.
– Tu ti-ai pus dorinta ?
– Da, insa nu-mi amintesc ce, si nu-mi amintesc nici daca mi s-a indeplinit.
-Dar a murit cineva ?
– Nu apropiat mie.
A urmat o pauza in care fiecare ne gandeam. Aveam impresia vaga ca era multumita de raspunsuri si ca nu mai avea sa intrebe. Apoi a urmat esenta.
– Stelele cele mici sunt puisorii celor mari ?
– Ah, nu. Sunt mai departe de noi si de aceea le vedem micute.
– Sunt departe rau ?
– Foarte rau.
– Atunci raiul unde este ?
– In spatele celor mai mici si departate stele.
– Ingrozitor! Atat de departe ?
– Da.
– Si atunci Doamne Doamne cum ne vede ?
– Imagineaza-ti ca are un ochi atat de mare cat toate stelele la un loc, ca sa ne poata ajunge cu privirea. De fapt, doi ochi. Nu e un monstru. E Tata. Bun si bland…
– Si noi ne ducem tot acolo la El ?
– Daca suntem cuminti, acolo ne ducem.
– Si copilul Lui, Iisus.. mi-a spus nasa mea ca poate sa vina si sa ascunda printre noi.
– Asa este.
– Imi pot da seama ?
– Nu.
– Atunci de unde sa stiu cum sa ma comport cu El ?
– Este mai simplu decat crezi. Trebuie sa te comporti cu fiecare, dar absolut fiecare om care iti iese in cale ca si cum te-ai comporta cu El. Sa le vorbesti ca si cum I-ai vorbi Lui. Sa le zambesti ca si cum I-ai zambi Lui. Sa-i respecti ca si cum L-ai respecta pe El. Si sa-i iubesti ca si cum L-ai iubi pe El.
– Si-mi va spune ca este El ?
– Daca te va vedea purtandu-te cu toata lumea in mod egal, iti va spune.
– Asa, in vazul lumii ?
– Nimeni n-o sa vada. Doar tu, caci tu esti cea privilegiata din moment ce si Lui ii aduci un dar.
– Pai… nu inteleg.
– Draga mea, are puteri. Poate face orice. Doar e Fiul Lui.
S-a oprit din nou putin, zambind si deodata se intristeaza. Atunci imi zice:
– Am fost la biserica si nasa mi-a spus ca era acolo, dar eu nu am vazut nimic.
– Nu trebuie sa vezi, se simte.
– Dar n-am simtit…
– Ai vazut imaginile acelea frumoase cu El pe peretii bisericii ?
– Da.
– Si ti-au placut ?
– Mult.
– Asta inseamna ca ai simtit. Pentru ca vazul e un simt. De aceea ne-a inzestrat cu el.
S-a instalat tacerea apoi. Amandoua parca rememoram discutia, insa fiecare in felul nostru. Ceea ce imi aduc aminte foarte clar a fost cum mi-am ridicat ochii spre cer, inlacrimati. Stiu ca am multumit si stiu ca mi-am dorit atunci sa cada o stea. Caci vroiam sa-mi pun o dorinta, care paradoxal, era aceeasi dorinta pe care fetita de 10 ani o avea: sa-L intalnesc.
Ada sau ardoarea 