A fi singur

De-a lungul timpului, m-am apropiat de multe obiecte. Obiecte la care am ajuns sa tin mai mult decat tin la unii oameni care au trecut pragul vietii mele. Nu voi vorbi acum de cadourile mele preferate sau de hainele pe care mi le cumpar cu pasiune nebuna, ci voi vorbi despre cartile mele.

M-au urmat pretutindeni in mintea mea, oferindu-mi raspunsuri intotdeauna mai tarziu decat trebuia sa le primesc. Mi-au conturat stari diferite. Adesea, m-au lasat prada unor amintiri dezlanate, lasate printr-un loc din mine, aiurea. Alteori, m-au condus catre alte sperante. Si m-au conturat pe mine, ca om. Inca o fac si o vor mai face, cat timp voi avea taria sa mai deschid o carte.

Insa, nu fac aceasta confidenta degeaba. Doresc sa arat ca a fi singur nu inseamna a fi fara oameni in preajma ta, ci inseamna a renega obiectele care se afla in jurul tau. Obiectele care-ti asteapta irisul sa le observe. Obiectele care nu te dezamagesc. Obiectele care nu te cearta. Obiectele care nu se supara pe tine. Obiectele care nu gandesc.  Obiectele care te asculta. Obiectele care tac. Si in ultima instanta, obiectele care nu au ocazia sa plece de langa tine. Asa cum o fac oamenii pe care ii iubesti.

Reclame

~ de Ada pe septembrie 9, 2009.

4 răspunsuri to “A fi singur”

  1. Mi-ai adus aminte de Maitreyi, pentru care a iubi oamenii si lucrurile, tot ce o inconjura, era aproape o datorie, o multumire catre natura si dumnezeu.
    Recunosc, eu nu prea iubesc obiectele, pentru ca simt nevoia iubirii impartasite, de asta ma preocup mai mult de oamenii din jur. Ma dezamagesc, dar pana atunci, imi face bine sa cred ca ei chiar tin la mine.

  2. Cred ca depinde de imaginatia fiecaruia… :)
    Si de modul in care ii percepem pe cei din jurul nostru.

  3. Atasamentul de obiecte e o refulare… a omului caruia ii e frica de dezamagire.

    Acum multi ani am avut si eu o perioada de genul asta. Si poate putin si acum… de aproape 10 ani nu ma pot desparti de patura care o aveam in adolescenta. Si nici nu vreau.

    Insa am avut ocazia sa cunosc o persoana minunata, care mi-a fost alaturi mereu si nu m-a dezamagit, chiar daca eu am dezamagit-o. Eu am plecat de langa ea (spiritual, pentru ca fizic eram extrem de aproape), eu am fost suparata pe ea, eu am dezamagit… si totusi cand m-am intors dupa doi ani, a fost acolo, ca mereu, langa mine. Si dincolo de toate lucrurile minunate, mi-a spus ca ii place la mine faptul ca tin mai mult la lucruri decta la oameni, pentru ca nu pot fi dezamagita. Dar nu e adevarat. Obiectele dezamagesc, pentru ca noi de dezamagim pe noi insine. Acea persoana nu a fost niciodata dezamagita de fapta mea. Dar eu am fost.
    Mi-am dat seama atunci ca persoana aia din fata mea, care spunea acele cuvinte, considera ca in ciuda lucrurilor minunate, nu eram atasata de ea. Dar eu eram. Si puteam sa o pierd. Cum puteam sa pierd toate lucrurile acelea minunate din mine. Si ca oricate dezamagiri as suferi, oricat de mari ar fi, nu conteaza atata vreme cat gasesti pentru 5 minute in viata un om minunat, cat simti acele lucruri minunate chiar daca nu sunt impartasite.
    Si ca mai presus de orice, nelasandu-ma dezamagita de ceilalti, ma dezamagesc pe mine insami.

  4. […] noiembrie 21, 2009 Pentru ca lucrurile se leaga Posted by DianaEmma under Ganduri | Etichete: atasament, oameni, obiecte, sentimente | Leave a Comment  Rasfoiam azi blogul Adei (si sper ca nu o sa se supere ca ii prezint articolul) si am dat peste o scriere care m-a impresionat foarte mult: A fi singur […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: