Cesti de cafea
El:-Ti-ai lasat amintirea pe o ceasca de cafea.
Ea:-Unde ?
El:-Pe ceasca mea de cafea.
Ea:-Scuza-mi inima franta.
El:-Ai uitat?
Ea:-Cand?
El:-Acum.
Ea:-Ce?
El:-Inima mea e mai sfasiata decat a ta.
Ea:-De ce?
El:-De dor.
Pauza… interminabila… si totusi el o rupe:
-Ti-ai lasat aroma pe o perna.
Ea:- Unde?
El: -Pe perna mea.
Ea:- Scuza-mi ironia.
El: -Scuza-mi amintirea.
Ea:- Amara amintire…
El:- Tu esti amintirea mea.
Din nou tacerea inconfundabila. Fiecare dintre ei discuta in gand cu sine insusi.
El:(in gand) Ai uitat…
Ea:(in gand)Am plecat deja…
El: (in gand) Ti-ai schimbat parfumul…
Ea: (in gand) Ce mai vrea? Oare ?
El: (in gand) Ti-ai schimbat privirea…
Ea: (in gand) Doamne… ce sa fac ?
El:- Te-ai schimbat…
Ea:- Tu m-ai schimbat.
El:- Poate cu iubirea ce ti-o port.
Ea:- Poate cu indiferenta ce mi-ai aratat-o.
El:- Nu pleca…
Ea:- Am plecat deja.
El:- Ai sa te mai intorci vreodata in trecut?
Ea:- Am ramas in trecut.
El:-De ce?
Ea:-Pentru ca tu esti trecutul meu.
……………………………………………………………………………………………..
Ada sau ardoarea 
atât de frumos.
Dureroase cestile astea de cafea…
Tango… Cuvintele lor danseaza tango. Si sufletele rumba.
imi place dialogul, mai ales sfarsitul:
„Pentru ca tu esti trecutul meu” –
superb:) si atat de simplu, pentru ca tot timpu avem o persoana iubita, care o lasam in trecut, am vrea sa ne intoarcem in trecut dar… oscilam intre prezent si trecut, adica cel putin eu asta fac de cativa ani de zile…
doamne cat de genial e dialogul