Am o pasiune nebuna pentru tine, asa cum nu am avut niciodata pentru altcineva.
Ma suparasei intr-un timp, candva, demult, pentru ca prin 3 cuvinte le distrusesei pe celelalte 1283 si m-am indepartat de tine. Cum era si normal! Doar nu te asteptai sa-ti sar imediat in brate, si sa te sarut ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, nu? Si totusi… tu ai ramas tot acolo. Ai ramas in frica, in durere, in ura mea macabra care se rasfrangea asupra ta. Ai ramas pe raftul plin de praf si de iubirea mea strivita ca un gandac. Ai ramas cu paginile inchise, inghesuite, invelite de alte noi pasiuni.
Azi insa, a fost ceva diferit. Azi insa, m-ai atras. Prin felul tau de a sta cu mainile in buzunarele copertilor si inmarmurit ca o statuie ce-si lasa capul in jos atunci cand e privita, asa cum isi indoaie o carte singura coltul paginii din dreapta. Prin parul tau intepenit in aer si innegrit de suparare ca literele. Prin numele tau de Carte. Prin tine. Prin tine am citit, in tine am citit, de tine m-am indragostit.
Si deci… ai ghicit! Te-am iertat. Acum te poti intoarce. Acum ma poti ierta si tu. Acum te poti deschide, uite ca mirosi si frumos, mirosi a hartie veche, te-am si parfumat, te-am golit de praf. Dar ce-mi vad ochii ?! Vai mie! Unde ti-au disparut cuvintele, dragule ? Nu mai ai litere scrise pe tine! Ce ti s-a intamplat ?
Ah… Am uitat ca nu trebuie sa-i faci altuia ceea ce tie nu-ti place. Dar mie mi-a placut sa te insel la fel cum ti-a placut si tie. Mie mi-a placut sa te iubesc la fel cum ti-a placut si tie. Mie mi-a placut sa ma intorc la tine la fel cum tie ti-a placut… sa pleci de langa mine.

