Pentru o carte

Am o pasiune nebuna pentru tine, asa cum nu am avut niciodata pentru altcineva.

Ma suparasei intr-un timp, candva, demult, pentru ca prin 3 cuvinte le distrusesei pe celelalte 1283 si m-am indepartat de tine. Cum era si normal! Doar nu te asteptai sa-ti sar imediat in brate, si sa te sarut ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, nu? Si totusi… tu ai ramas tot acolo. Ai ramas in frica, in durere, in ura mea macabra care se rasfrangea asupra ta. Ai ramas pe raftul plin de praf si de iubirea mea strivita ca un gandac. Ai ramas cu paginile inchise, inghesuite, invelite de alte noi pasiuni.

Azi insa, a fost ceva diferit. Azi insa, m-ai atras. Prin felul tau de a sta cu mainile in buzunarele copertilor si inmarmurit ca o statuie ce-si lasa capul in jos atunci cand e privita, asa cum isi indoaie o carte singura coltul paginii din dreapta. Prin parul tau intepenit in aer si innegrit de suparare ca literele. Prin numele tau de Carte. Prin tine. Prin tine am citit, in tine am citit, de tine m-am indragostit.

Si deci… ai ghicit! Te-am iertat. Acum te poti intoarce. Acum ma poti ierta si tu. Acum te poti deschide, uite ca mirosi si frumos, mirosi a hartie veche, te-am si parfumat, te-am golit de praf. Dar ce-mi vad ochii ?! Vai mie! Unde ti-au disparut cuvintele, dragule ? Nu mai ai litere scrise pe tine! Ce ti s-a intamplat ?

Ah… Am uitat ca nu trebuie sa-i faci altuia ceea ce tie nu-ti place. Dar mie mi-a placut sa te insel la fel cum ti-a placut si tie.  Mie mi-a placut sa te iubesc la fel cum ti-a placut si tie. Mie mi-a placut sa ma intorc la tine la fel cum tie ti-a placut… sa pleci de langa mine.

Numele meu

Imi rostesti numele doar atunci cand te supara ceva. Bucuriile si lacrimile le impartim in tacere.

Stai linistit, te inteleg. Nu suna la fel de bine cum suna Lolita, nu ti se incolaceste limba si nici nu ti se deschid ochii cand spui a-ul de final. Insa, ti-am deschis inima cu numele meu, alungat din cartile lui Nabokov. Ti-am deschis drumuri, optiuni si idei. Plus usa unei masini de fite.

Si-apoi… balconul acela magic pe care s-au iubit Romeo si Julieta nu cere urlete. E natural sa nu ma strigi pe nume. De fapt, e natural sa nu ma strigi. Pentru ca sunt acolo mereu.

Aparatul de dezamagire

Am crescut cu asteptarile celor care ma iubesc in maini. Obisnuiam sa le jonglez ca pe niste portocale. Pe cateva dintre ele le-am taiat si le-am si mancat, eliminandu-le complet din viata mea. Altele le-am scapat pe jos si le-am inegrit- nefiind comestibile, le aruncam. Insa… unele s-au strecurat printre neuronii mei. Inca decojesc la ele.

Si doare al naiba de tare sa stii ca nu-i poti multumi macar cu sudoarea incercarii de a-i multumi. Poate ca de aceea nu am spus niciodata „ma asteptam sa… „- stiu cum e si „ce tie nu-ti place, altuia nu-i face”. Insa am meritat cu varf si indesat fiecare asteptare, pentru ca eu n-am stiut sa-mi pun asteptarile in mainile celor pe care i-am iubit. Probabil ca erau niste lamai necoapte- le-ar fi sterpezit sufletul.

Asa ca, sincera sa fiu, ma asteptam sa nu va asteptati.

Memorii din mine

Inca ma mai doare…

Liceul e pustiu. Fiecare perete are un fir din barba ta, iar etajul doi colcaie de rasetele tale. Mi-e dor de tine. Mi-e greu sa-ti vorbesc cu dumneavoastra, e ca si cum te-as indeparta… inca te mai chem. Inca te mai plang.

Inca doare sa stiu ca nu am sa invat sa spun nu diplomat. Inca doare sa stiu ca nu am aflat sfertul cunostiintelor tale despre cosmologie, astrologie si ca nu m-a atras fizica. Inca doare sa stiu ca nu te mai pot vedea. Inca doare sa stiu ca nu iti mai pot admira bluzele si tricourile. Inca doare sa stiu ca nu mai esti…

Scoala are nevoie de tine; eu am nevoie de tine, caci m-am golit de cand ai plecat, caci m-am maturizat si m-am inrait pe ceilalti. Ar fi trebuit sa ma fi imblanzit, insa doare sa-i vezi razand, iar eu plangand de lipsa ta. Isi amintesc cu detasare imaginea ta in timp ce eu mi-o aduc aminte cu durere pentru simplul motiv ca nu voi mai avea vreodata ocazia sa te revad.Mi-e greu sa ma obisnuiesc, mi-e greu sa realizez ca eu traiesc si tu nu, mi-e greu sa ma duc la cancelarie si sa nu te vad ridicand din sprancene catre mine. Mi-e greu sa stiu ca multi altii mor, ca pe multi altii ii doare. Mi-e greu sa accept ca nu mai esti…

De aceea, te caut… Te tot caut in amintiri, in visele in care mi-ai aparut. Te caut in liceul rece… Mi-as dori sa stii cat te apreciez, cat te admir, cat imi lipsesti, cat m-ai influentat si cat m-ai ajutat sa cresc. Mi-as dori sa stii ca te iubesc si ca invat doar ca sa fii mandru de mine. Mi-as dori sa te mai vad zambind o data… si sa-ti spun ce niciodata nu am putut sa-ti spun: ca ai fost mai mult decat un profesor, decat un diriginte, decat un om…

P.S. A trecut mai mult de un an de cand s-a intamplat si de cand i-am scris aceste cuvinte. Nu stiu daca au ajuns la el. Nu stiu daca vor ajunge vreodata. Insa, mi-a lipsit zilele acestea si i-am dus dorul. Asa ca i le-am retrimis. Nu am primit nici un “remis”. Inca il mai astept.

Dumnezeu sa-l odihneasca!

Cadouri meritate

Ii daruise o carte, desi nu obisnuia sa o faca – era constienta ca trebuia sa atinga stadiul suprem al cunoasterii barbatului de langa ea. Insa, el n-a stiut sa o deschida. A primit-o cu drag, sarutand-o apasat, nestiind ca in acele pagini femeia lui isi lasase sufletul, a privit cu un usor interes titlul, s-au iubit si atat.

Trecut-au anii, iar acum aburea fereastra cu respiratia ei (se obisnuise sa-l astepte, la urma urmei, nu degeaba timpul isi lasase urma asupra ei) cand ii suna telefonul. Si nu, nu s-a bucurat. Vocea ii tremura atunci cand i-a spus „da”-ul menit pentru alta situatie, iar durerea parca ii activase lacrimile- ca intotdeauna,a stiut sa si le ascunda fata de el.

- Am vrut sa-ti spun ca… abia acum am citit cartea.

- De ce ?

- De ce tocmai acum ?

- Nu. De ce ma suni ?

- Am simtit nevoia sa-ti multumesc.

- Mi-ai multumit o data, in momentul in care ti-am daruit-o.

- Nu intelegi. Tu mi te-ai daruit prin aceasta carte, si citind-o, ti-am respirat aerul, ti-am mangaiat parul, ti-am sarutat obrajii, ti-am strans mainile, ti-am inhalat aroma. Mi-am adus aminte de tine…

-Tu esti cel care nu intelege… Trebuia sa-ti aduci aminte de mine inainte sa ma uiti.

Prietenii mei

Nu stiu ce e mai ciudat. Ca exista un om care nu m-a dezamagit niciodata incat sa-mi rupa sufletul sau ca restul au facut-o. Si cum ii spun eu acum ca nu-mi mai pasa ? Cum pot sa-i spun ca mi-am dat seama ca si-a batut joc ? De fapt, cum poti sa-i spui unei fiinte umane ca nu-ti mai pasa cand acelei fiinte nu i-a pasat niciodata ?

Cel putin am invatat ca pentru a avea un prieten adevarat, trebuie sa existe o compatibilitate intre cei care se leaga prietenia, in diferenta cu indragostitii care se atrag ca doi poli magnetici opusi. Si in plus, oamenii care te iubesc nu pleaca.

Tu nu m-ai iubit. Tu doar te-ai prefacut de dragul aceleasi generatii in interiorul careia am poposit ca-mi esti aproape. Tu te-ai distrat cu mine, ascultandu-mi bucuriile si fugind cand aveam necazuri. Scriam acum cateva secunde „n-ai decat sa pleci”, dar oare cum sa te gonesc cand tu n-ai fost niciodata aici ?

Nu stiu ce e mai ciudat. Ca iubesc eu prea mult sau ca nu ma iubesc ei ?

Implozie

M-am saturat sa tot aud femei care se subestimeaza, care se uita in oglinda si nu vad machiajul perfect numit naturalete. Intr-adevar, nimeni nu-i perfect. Orice om ajunge la un moment in viata cand realizeaza ca e groaznic de imperfect, dar fa o schimbare in viata ta!

Nu-ti place de tine ? Nu vezi ca ai ochii asemeni pamantului si buzele asemeni trandafirilor care iarna ingheata ? Nu auzi cand ti se spune ca esti frumoasa ? Nu vrei sa fii tu insuti si sa-ti alegi hainele in functie de personalitatea ta, in loc sa urmezi asa numitele tendinte ? Nu-ti place cum se scurge apa din par atunci cand iesi de sub dus ? Nu simti parfumul usor amarui care tocmai s-a evoporat din tine ?

Atunci mergi mai departe, paseste pe alte poteci, alege un alt drum! Nu te lasa invinsa de cateva kilograme in plus si nici de tabletele de ciocolata pe care le inghiti plangand, gandindu-te la cel care nu te mai suna odata! Nici de imaginile proclamate la televizor ale unor femei superbe, trase prin gamalia acului. Fa o schimbare in viata ta in asa fel incat s-o traiesti!

Pentru ca eu m-am saturat. De mine. De noi.

Premiu

Este primul premiu. Pe care il ofer, dar si pe care l-am primit. Sa aduc multumiri ? Cuvintele sunt de prisos.

Stiam ca nu “trebuie” sa reintorc premiul, dar nu m-am putut abtine! Camelia mi-a transmis ca ma “ia” si fara premiu, Strainul ma arunca in dilema de a urma regulile, iar Andrei desi nu-l poate accepta (si il inteleg) tot il va primi, pentru ca nu vreau sa-l privez de multumirea de a castiga un prim premiu.

Prin urmare, am sa ofer acest premiu Aurorei , Dianei Emma, Marului lui Newton, lui Andrei si lui Nevermore.

Si ca tot am vorbit despre reguli:
1.Fiecare Scriitor Superior (S.S.) trebuie să dea mai departe premiul la cinci prieteni bloggeri  speciali.

2.Fiecare S.S. trebuie să îşi creeze o legătură pe net la blogul (şi autorul-blogger prieten) de la care a primit premiul.

3.Fiecare S.S. trebuie sa își prezinte premiul pe blog și să adauge un link la acest post care  ne explică ce este cu premiul.

4 .Fiecare S.S. trebuie să posteze aceste reguli pe blogul lui.

P.S. Pentru mine, nu conteaza daca cei care primesc premiul vor respecta regulile. Eu sunt multumita ca l-am oferit nu doar celor 5 persoane obligatorii, ci oamenilor dragi mie.

P.S.2 Cu totii imi sunteti dragi. Altfel nu mi-as mai petrece zilele cautandu-va, citindu-va si implicit, cunoscandu-va. Va multumesc tuturor!

Zbor de fluture

Asa am visat un vis mobil…in aripi de puf. Se facea ca visam si imi vedeam visul zburand si urland, caci se indragostea de extazul realitatii.

„Stilul nu il ai, ci il esti” *

Ea: -Baby, pastreaza-ti stilul. Chiar nu e nevoie sa te schimbi pentru mine.

El: – Dar deja m-am schimbat!

Ea: – Ah, pacat…

El: – Eu credeam ca ma vroiai mai calm, mai vorbaret, mai romantic, mai disponibil. Eu credeam ca ma vroiai mai aproape.

Ea: – Da, dar vezi tu… esti prea aproape!… Am nevoie de spatiu, de timp.

[...]

El: – Ce mai vrei de la mine ?

Ea: – Sa fii tu insuti.

El: – Eu nu mai stiu cine sunt din cauza ta.

Ea: – Inseamna ca trebuie sa plec, ca s-a terminat.

El: – De fapt, dintotdeauna ai vrut sa pleci. Altfel, nu ma mai schimbai.

* titlul-  citat din Mircea Cartarescu “De ce iubim femeile”.