Mesaj de iubire

 

M-a intrebat ce mai fac, cum o mai duc, iar eu i-am spus ca iubesc. Si m-a certat, mi-a zis ca de ce plang, iar eu m-am dus in fata oglinzii, spunandu-i :“Uita-Te la mine, sunt om, sunt nedemna de iubire”. M-a mangaiat apoi, mi-a spus ca tocmai ceea ce simt ma face demna. Eu am tacut. M-a mai intrebat de ce L-am chemat. L-am privit speriata, confuza, rusinata. Iar El mi-a zambit cald, spunandu-mi… “Stai linistita, copila mea, am Eu grija de voi”. M-a invelit in patura, m-a asezat in pat cum isi aseaza un parinte copilasul bolnav in patut; L-am mai privit o data, I-am spus ca o sa-mi lipseasca. Mi-a pus mainile pe ochi, mi-a inchis pleoapele, m-a binecuvantat si L-am rugat ceva inainte sa plece…”Spune-i ca il iubesc mult”. Si a plecat, eu am adormit. Te-am visat…

 

Ai primit mesajul de la El ?…

Quelqu’un m’a dit

Cineva mi-a spus ca sunt frumoasa,

dar eu nu l-am crezut.

Cineva mi-a spus ca atunci cand plang,

i se rupe sufletul in bucatele mici,

dar eu le-am adunat pe toate si le-am lipit la loc.

Cineva mi-a spus ca e posibil sa ma viseze cineva candva,

dar eu i-am spus ca sunt realitatea lui.

Cineva mi-a spus ca sunt slaba,

dar eu i-am spus ca am forta pentru a-l apara.

Cineva mi-a spus ca sunt visatoare,

dar eu i-am spus ca sunt doar norocoasa,

caci nu toate visele se implinesc.

Cineva mi-a spus ca ma iubeste, si l-am crezut. 

Ingeras

Daca suferinta mea te tine, poti sa pleci. Suferinta ta ma doare mai mult decat absenta ta. Mi-ai daruit ani multi din viata ta si cele mai dulci mangaieri ale tale, mi-ai fost sora si prietena. Si scriu aceste randuri ca sa fii sigura ca n-am sa te uit. Imi pare rau ca trebuie sa pleci… imi vei lipsi asa cum ii lipseste marii sarea… Iti trimit cu tine gandurile mele cele mai bune. Du-te… Elibereaza-te… Iti mai trimit un pupic pe care n-am putut sa ti-l dau niciodata. Si te mai rog ceva inainte sa pleci… Intoarce-te cand dorm.

Traducere

As vrea sa-ti vorbesc prin alte cuvinte, alte litere, alte sunete.

Ce bine ar fi de mi-ai intelege limba pe care as crea-o special pentru tine.

Nu, nu as vrea un turn Babel. Te vreau doar pe tine.

Iar daca nu-mi intelegi limba,

Am sa te tin de mana.

Atat.

 

Stalactite la malul lunii martie

Luna martie este luna primaverilor pierdute si recastigate. Este luna ultimului ger, luna martisoarelor imbracate in sosete rosii de lana, luna strangerilor de mana nevinovate. Este o luna a bucuriei infrigurate.

 

[…]

 

Astazi am ascultat strigatul unui pescarus. Aducea cu sine vocea valurilor si vocea unor oameni care au plecat dintre noi. Si mi-a venit sa plang, pentru ca, din pacate, oricat mi-as dori, oamenii nu sunt nemuritori. Si nici macar anotimpurile. Numai ca ele au avantajul de a renaste, de a reveni…

 

[…]

 

Luna martie este luna mea. Luna pe care o incep cu drag, cu nerabdare. Si-atunci… ? Si-atunci de ce ma macina acest dor ?… De ce-mi vine sa-mi strig tristetea asemeni pescarusului care-si cauta drumul catre mare ? De ce-mi simt bucuria mult prea infrigurata ?…

 

Etape

Eram un prichindel jucaus cand ma indulceam cu inimioarele Finetti.

Si acum ma indulcesc cu o cutie Finetti, dar nu mai sunt un prichindel.

 

Eram o adolescenta timida cand te sarutam fugitiv la umbra teilor batrani.

Si acum te sarut lung la umbra teilor batrani, dar nu mai sunt o adolescenta.

 

Desi am crescut, n-am renuntat la vechile mele tabieturi.

Si voi mai creste, dar n-am sa incetez sa te iubesc.

Bagaj de greseli

-  De ce nu iarta oamenii ?

-  Dar de ce gresesc oamenii ?

-  Pentru ca asa au fost creati.

-  Inseamna ca unii dintre ei au fost creati sa nu ierte.

-  Ce ne-am fi facut, insa, daca Cel care ne-a creat, n-ar fi iertat ?

-  Nu suntem zei…

-  Dar putem incerca sa fim dupa chipul si asemanarea lor.

-  Si daca nu exista ?

-  Ce ? Chipul lor ?

-  Nu, zeii in sine. Cum putem fi dupa chipul si asemanarea unui… vid ?

-  Zeii sunt acei oameni care am vrea noi sa fim, dar nu reusim.

-  Te-ai gandit ca poate eu vreau sa fiu altfel ? Te-ai gandit ca poate zeul meu nu iarta ?

-  Dar tu te-ai gandit ca poate, intr-o zi, vei avea nevoie sa fii iertata ?

-  Asa si ? Ma ameninti ?

-  Nu. Spun doar ca si tu esti om. Si tu vei gresi.

-  Eu n-am sa-mi cer iertare.

-  De ce ?

-  Pentru ca nu pot.

-  Atunci macar invata sa ierti, daca nu-ti poti cere iertare. Iar daca tu nu poti, apreciaza ca altii pot.

Alba

E ciudat cum odata ce m-am simtit legata de ea, am pierdut-o. Poate ca daca as fi pierdut-o in urma cu cateva luni, n-as mai fi fost atat de afectata, dar, vezi tu, imi stia aroma, imi stia cele mai intime momente, cele mai nesemnificative razvratiri, imi stia lacrimile care o patasera. Este vina mea, nu am avut grija de ea, am lasat-o de izbeliste, am lasat-o sa o fluture vantul, s-o ude ploaia, s-o inghete frigul. Si era normal ca atunci cand cineva a gasit-o, lasata in drum, amestecata printre oameni si calcata in picioare de acestia, sa o fi si ridicat, sa o fi si transportat, sa o fi si folosit, cum de altfel si eu o folosisem atat de mult timp.

E ciudat, de altfel, cum odata ce m-am apropiat de o alta, mult mai frumoasa, incercam sa o gasesc pe cealalta in cea noua. Nu o puteam descoperi pentru ca-mi aminteam mangaierea celeilalte. Nu o puteam adulmeca pentru ca-mi aminteam aroma celeilalte, desi parfumul meu era neschimbat si se impregnase in ambele la fel.  M-am intors si am cautat-o, cu putin timp dupa ce am intalnit-o pe cea noua, pe cea frumoasa. Dar ea nu mai era. Probabil ca nu i-a placut cum am folosit-o. Probabil ca am dezamagit-o cand mi-am infasurat sufletul cu altele. Sau mai bine zis, gatul. Pentru ca vezi tu, e ciudat cum odata ce m-am simtit legata de esarfa mea alba, am pierdut-o.

Imi lipsesti mult. Daca vei citi, sper sa te lasi purtata de vant si sa vii inapoi, caci mai am multe momente intime si putine razvratiri pe care vreau sa le impart cu tine. Si-n plus, rujul rosu nu ma infrumuseteaza fara tine agatata de gatul… de sufletul meu.

 

 

Revolutie intrinseca

Stau in fata ta si cuvintele imi aluneca usor de pe buze. Cad cuvintele mele, cad din suflet pe tine. Si te dor cuvintele mele ca si cum ar fi pumni. Pumnii unei revolte interioare, pentru ca e greu sa exprim in cuvinte o realitate care nu poate fi descrisa in cuvinte. E un paradox, nu ? Nu-i nimic, toata societatea noastra traieste intr-un paradox continuu. Si stii de ce ? Pentru ca e greu ca acelora care ne conduc sa le pese de noi desi ar trebui sa le pese. Stam in fata lor si cuvintele ne aluneca usor de pe buze. Cad cuvintele noastre, cad din suflet pe ei. Si ii dor cuvintele noastre ca si cum ar fi pumni. Pumnii unei revolte interioare, pentru ca e greu sa traiesti bine atat timp cat abia reusesti sa traiesti.

Celei care voi fi si celui care ma citeste

Simt ca incepe o noua perioada in viata mea. Poate pentru ca anul acesta am multe de realizat sau poate pentru ca imi fac o codita inacceptabil de lunga cu tusul la ochi. Am indrazneala necesara, dar n-am increderea. Am sensibilitate din plin, dar n-am vointa indeajuns. Noroc ca am oameni speciali care ma iubesc intr-un mod special. De fapt, tocmai datorita lor simt ca incepe o noua perioada in viata mea. Parca am legat prietenii nedescris de sincere in ultimul timp si parca ma iubeste mai mult, desi nu am avut la mine niciodata masuratori pentru dragoste. Si nici nu stiu de ce fac o confesiune atat de directa, poate pentru ca schimbarea chiar se intampla. Ma simt alta, desi fac aceleasi lucruri. Ma simt mai…sa nu razi, tu, cel ce ma citesti… frumoasa, desi trebuie sa ma tin de bicicleta. Ma simt mai capabila sa reusesc. In plus, ma simt mai capabila sa esuez. Uneori, si esecul e dulce, caci aduce cu sine alta reusita. Nu, cuvintele mele nu sunt un rezumat al anului care a trecut, sunt doar un zambet sincer, o lacrima care nu va curge pe obraz, o privire optimista catre anul care vine. Imi vine sa te rog, draga prieten virtual, sa-mi tii pumnii anul acesta. Ma vei intreba de ce. Iar eu iti voi raspunde cu franchete… Pentru ca am nevoie sa inceapa o noua perioada in viata mea.

Cu drag, Ada.